ALINA GORGHIU a lansat un ATAC DUR la adresa lui LIVIU DRAGNEA

Presedintele PNL ALINA GORGHIU a declarat, int-un interviu acordat jurnalistilor de la News.ro, ca le garanteaza alegatorilor ca liderul PSD LIVIU DRAGNEA nu va fi propus premier de catre presedintele Klaus Iohannis intrucat mandatul nu poate merge la ”o persoana compromisa, o persoana uzata”.

Alina Gorghiu afirma ca prioritatea sa este castigarea alegerilor si nu se gandeste in acest moment la congresul PNL care va avea loc la inceputul anului viitor: ”Avem de castigat niste alegeri, iar acesta este obiectivul cu care ma trezesc dimineata, ma culc seara. Daca mai e vreunul din colegii mei care, in loc sa se ocupe de campanie, isi regleaza acum conturile pentru Congres, credeti-ma ca, daca i-as afla ideea, l-as da afara”.

Liderul PNL anunta ca luni, in sedinta conducerii partidului, va fi discutat proiectul de lege privind salarizarea unitara in sistemul bugetar, urmand a incepe negocieri cu sindicatele si patronatele. Ea mentioneaza ca liberalii se vor consulta cu Guvernul, care lucreaza, in Ministerul Muncii, pe viziunea privind aceasta salarizare unica.

Intrebata daca premierul Dacian Ciolos ar trebui sa se inscrie intr-un partid, dupa alegeri, in conditiile in care Guvernul va fi unul politic, presedintele PNL spune ca apartenenta la un partid ”ar fi un gest de asumare a intregului pachet de reforma” si ca ”usa PNL ramane deschisa”.

Sursa foto: pnl