ALINA GORGHIU despre vizita in Statele Unite ale Americii

Co-presedintele Partidului National Liberal ALINA GORGHIU, intr-un mesaj publicat sambata seara pe pagina sa de Facebook, a oferit detalii din vizita pe care a facut-o in Statele Unite ale Americii, subliniind importanta dimensiunii economice a parteneriatului strategic dintre Romania si SUA.

”In debutul vizitei mele in Statele Unite ale Americii, m-am intalnit la Chicago cu membrii Clubului de Afaceri Romano-American, un spatiu al oamenilor inimosi, hotarati, prieteni sinceri ai Romaniei. Le-am spus ca avem nevoie de oameni de afaceri de succes care sa investeasca la noi si ca e nevoie in Romania de o mai buna cultura a antreprenoriatului.

Sunt convinsa ca dimensiunea economica a parteneriatului strategic dintre Romania si SUA poate fi pe masura excelentei colaborari in plan politic si militar dintre tarile noastre. Dincolo de aceste lucruri, sa nu uitam ca de la romanii din Chicago a pornit ideea votului prin corespondenta”, a scris ALINA GORGHIU pe pagina sa de Facebook.

Sursa foto: pnl