Ambasadorul Marii Britanii a dezvăluit ce se va întâmpla cu românii din Regat după Brexit

În ce condiţii vor putea române românii în Regatul Unit, după data de 29 martie 2019, a explicat, într-un interviu acordat revistei Capital, Paul Brummel, ambasadorul Marii Britanii în ţara noastră.

Primele negocieri cu privire la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană s-au încheiat la începutul lunii decembrie a anului trecut. Statutul cetăţenilor UE din Regatul Unit s-a clarificat, odată cu nota de plată pe care trebuie să o achite Marea Britanie dar şi statutul graniţelor dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlanda. Cu toate acestea, rămân extrem de multe incertitudini cu privire la piaţa unică şi schimburile comerciale care vor exista după Brexit între UK şi ţările Uniunii Europene. Va rămâne o legătură comercială puternică, este de părere Paul Brummel, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti.

“Consiliul European şi guvernul Marii Britanii consideră că s-a făcut un progres important în discuţiile avute în ultima parte a anului trecut, în aşa fel încât să se treacă la a doua parte a negocierilor. Iar acest lucru e dovada abordării contructive şi pracmatice pe care Marea Britanie a avut-o în timpul negocierilor.

Acordul încheiat în 8 decembrie include trei puncte importante: garantarea drepturilor cetăţenilor UE în Marea Britanie şi a britanicilor care locuiesc în ţările membre UE, inclusiv în România, să îşi continue viaţa la fel ca înainte de Brexit.

Drepturile cetăţenilor europeni care locuiesc în Marea Britanie vor fi prevăzute în legislaţia britanică şi vor fi puse în aplicare de instanţele britanice. Al doilea punct din acord se referă la partea financiară a ieşirii Marii Britanii din UE care arată că Regatul Unit îşi respectă angajamentele, iar acest mesaj este extrem de important. Ultimul punct agreat se referă la graniţa Irlandei de Nord, care garantează că nu va exista o frontieră dură şi va fi respectat.

Acordul de la Belfast. De asemenea, va conserva integritatea constituţională şi economică a Marii Britanii. Acum urmează să înaintăm spre cea de-a doua parte a negocierilor, care trebuie să traseze regulile unui parteneriat puternic între UE şi Regatul Unit.”, a mai declarat Paul Brummel pentru Capital.

Peste 230.000 de români lucrează în Marea Britanie, ocupând locul al treilea ca naţionalitate, după irlandezi (322.000) şi polonezi (916.000), cei mai mulţi imigranţi români muncind în domenii precum producţie, retail şi sănătate.

Sursa foto: adevarul