AMBASADORUL SUA, HANS G. KLEMM, O RIDICA IN SLAVI PE LAURA CODRUTA KOVESI

Ambasadorul SUA, HANS G. KLEMM, o lauda, intr-un interviu acordat News.ro, pe procurorul sef al DNA, LAURA CODRUTA KOVESI, pentru cum gestioneaza LUPTA ANTICORUPTIE, afirmand, in contextul scandalurilor recente legate de numele acesteia, ca si-a creat “dusmani” din oamenii “destul de puternici” pe care i-a trimis la inchisoare, iar acest lucru se vede acum

HANS G. KLEMM afirma ca una dintre dimensiunile in care Romania a contribuit activ la imbunatatirea parteneriatului strategic cu SUA este “intarirea institutiilor democratice”, inclusiv a celor juridice, precum DNA, fapt care a transformat tara noastra intr-un “adevarat model regional” in LUPTA ANTICORUPTIE. 

HANS G. KLEMM a avut un mesaj de sustinere pentru LAURA CODRUTA KOVESI, considerand ca rezultatele institutiei pe care o conduce se datoreaza si leadership-ului ei.  “Este rezultatelor unor decizii si investitii facute pe parcursul mai multor ani, dar cred ca spune multe si despre conducerea DNA. Procurorul sef LAURA CODRUTA KOVESI a facut o treaba admirabila. Acum cativa ani, SUA i-a oferit un premiu, ‘Femei curajoase din Romania’, pentru puterea convingerilor ei, pentru recordul de succese ca procuror si pentru eforturile foarte curajoase de a lupta impotriva coruptiei”, a spus HANS G. KLEMM. 

Intrebat cum vede acuzatiile de plagiat si de musamalizare a deciziilor privind teza sa de doctorat, ambasadorul a afirmat ca exista institutii care pot verifica aceste lucruri, insa trebuie luat in considerare si faptul ca sefa DNA a trimis la inchisoare “oameni destul de puternici”.   “Ca procuror sef al DNA, a condamnat la inchisoare niste oameni destul de puternici. Nu e surprinzator ca are dusmani ca urmare a acestui lucru si cred ca vedeti acest lucru in momentul de fata. Daca exista vreo pata pe activitatea ei, exista autoritati care vor putea investiga si evalua, dar eu o aplaud puternic pentru recordul de succes in a conduce lupta anticoruptie a Romaniei”, a sustinut, pentru News.ro, HANS G. KLEMM. 

Diplomatul a comentat si acuzatiile aduse de politicieni din Romania fata de deciziile numeroase de retinere dispuse de procurori.  Intrebat daca exista adevar in criticile privind asa-numitul “spectacol al catuselor” invocat de lideri politici, ambasadorul  SUA a spus ca este la latitudinea cetatenilor sa spuna cum ar trebui sa se comporte procurorii si judecatorii.

Sursa foto: jurnalul