AMBASADORUL SUA il incurajeaza pe DONALD TRUMP sa vina in ROMANIA

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Hans Klemm, a declarat miercuri, la Botosani, ca il va incuraja pe noul presedinte american, Donald Trump, sa viziteze Romania. Seful diplomatiei americane in Romania a declarat ca o vizita a liderului american in tara noastra ar reprezenta “o mare realizare”, informeaza Agerpres.

“A trecut foarte mult timp de cand un presedinte american a venit ultima oara aici si ar fi o mare realizare daca acest lucru s-ar intampla. Mi-ar placea foarte mult sa il incurajez pe noul presedinte sa viziteze Romania. Nu stiu daca acest lucru se va intampla, dar tin degetele incrucisate pentru asta”, a declarat Klemm, care a avut miercuri o intrevedere cu administratia publica locala din Botosani.

Ambasadorul SUA a precizat ca autoritatile romane au lansat o invitatie oficiala catre Donald Trump, insa decizia finala apartine sefului de la Casa Alba. Premierul Sorin Grindeanu a declarat, marti, ca nu are date privind o posibila vizita in Romania a presedintelui SUA, Donald Trump, si ca nu poate nici confirma, nici infirma o astfel de informatie.

“Nu am date de acest fel si nici nu vreau sa speculez. (…) Am spus lucrurile care sunt oficiale. (…) Nu pot sa va confirm sau sa va infirm”, a spus Grindeanu, intr-o conferinta de presa, organizata la Centrul Tehnic Renault de la Titu.

Sursa foto: realitatea