Compania petroliera americana Anadarko Petroleum va plati 5,15 miliarde de dolari in cadrul unei intelegeri cu Departamentul Justitiei din SUA pentru stingerea mai multor procese privind poluarea. Este cea mai mare suma castigata de guvernul american intr-o astfel de speta.
Amenda record a depasit-o pe cea de patru miliarde de dolari platita in 2012 de grupul BP in urma deversarii catastrofale de petrol din Golful Mexic, cauzata de explozia platformei Deepwater Horizon, potrivit Financia Times.
Initial, sanctiunea propusa in decembrie 2013 de o instanta din SUA era de 14,2 miliarde de dolari, in timp ce guvernul american si colectivul de reclamanti asociati in procese impotriva Anadarko au cerut daune de 25 miliarde de dolari.
Citeste si: Valul de praf din Sahara vine peste Romania. Vezi cand ne va lovi furtuna
Dosarul se refera la activitatile companiei energetice Kerr-McGee, preluata in 2006 de Anadarko. Kerr-McGee a fost acuzata ca a deversat deseuri toxice, inclusiv toriu, creozot si uraniu, la mai mult de 4.000 de locatii din SUA pe o perioada de cateva zeci de ani.
Printre reclamantii asociati in proces cu guvernul federal se numara mai multe administratii statale, triburile Navajo si persoane fizice.
Aproximativ 88% din suma obtinuta de guvern in intelegere va fi distribuita catre administratiile statale asociate in proces, catre triburile Navajo si agentii de protectie a mediului, cu scopul de a curata locatiile afectate. Restul de 12% va merge intr-un fond destinat despagubirii populatiei afectate.
Anadarko a fost implicata si in scandalul Deepwater Horizon, deoarece detinea 25% din drepturile comerciale asupra exploatarii Macondo din Golful Mexic. Compania nu era insa operatorul sitului si nu avea dreptul sau obligatia legala de a interveni, astfel ca instanta nu a inclus-o printre partile acuzate. Totusi, ca actionar, Anadarko va trebui sa suporte o parte din amenzi.
Sursa foto: dallasnews.com