AMENDAMENTELE aduse de initiatorul DANIEL ZAMFIR proiectului legii DARII in PLATA

Dupa ce presedintele KLAUS IOHANNIS a re-transmis Parlamentului proiectul legii privind DAREA in PLATA, initiatorul acestui proiect legislativ, deputatul liberal DANIEL ZAMFIR, a depus CINCI AMENDAMENTE care, daca vor trece de comisii si vor fi valitate de Parlament, vor face actualul proiect legislativ mult mai clar.

Noua varianta a legii DARII in PLATA va fi discutata incepand din 1 februarie, odata cu inceperea sesiunii parlamentare. Vezi in atasament amendamentele aduse de deputatul DANIEL ZAMFIR, asa cum au fost ele depuse in Parlament.

1. Se inlocuieste sintagma “persoana fizica” cu cea de “consumator” …

…in sensul legislatiei protectiei consumatorului, cu scopul de a elimina de la aplicarea legii, categoria “profesionistilor”, care conform noului Cod Civil sunt persoanele fizice  care desfasoara activitati comerciale.

Modificarea propusa este in acord cu cererea de reexaminare formulata de catre Presedintele Romaniei.

2. Al doilea amendament cuprinde modificari de tehnica legislativa

Precizam explicit faptul ca institutia de credit si consumatorul pot ajunge la un acord de stingere a creantei inainte  de darea in plata, arata Zamfir.

Astfel, art. 3 al legii, din :

“Prin derogare de la dispozitiile Legii nr. 287/2009  privind Codul Civil , republicata, cu modificarile ulterioare, debitorul are dreptul sa stinga creditul ipotecar prin transmiterea catre creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat in favoarea creditorului, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de prezenta lege”,

devine :

“Prin derogare de la dispozitiile Legii nr. 287/2009  privind Codul Civil, republicata, cu modificarile ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorate din contractele de credit cu tot cu accesorii, fara costuri suplimentare, prin darea in plata a  imobilului ipotecat in favoarea creditorului, daca in termenul prevazut la art. 5 alin (3),  partile contractului de credit nu ajung la un alt acord.”

CITESTE SI: INTERVIU DANIEL ZAMFIR: LEGEA DARII IN PLATA ESTE DOAR PENTRU CEI CARE AU FACUT IMPRUMUTURI SA CUMPERE O LOCUINTA SAU TEREN PENTRU O CASA

3. Se majoreazala 30 de zile termenul in care banca trebuie sa raspunda notificarii consumatorului

… tocmai pentru a da posibilitatea creditorului si debitorului sa ajunga la un acord amiabil de stingere a datoriei inainte de darea in plata

Alin (3) al art 5 se modifica dupa cum urmeaza: “(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilita la un termen  mai scurt de 30 zile  libere, perioada in care se suspenda orice plata catre creditor, precum si orice procedura judiciara  sau extrajudiciara demarata de creditor  sau de persoane care se subroga in drepturile acestuia indreptata  impotriva  consumatorului sau a bunurilor acestuia.”

4. Se clarifica situatiile diferite in care se afla consumatorul supus procedurii de executare silita, eliminand eventuala lui discriminare in functie de stadiul executarii silite

Dupa alin (4) al art 8 se introduce un nou alineat, alin (5), cu urmatorul cuprins:

“(5) Dreptul de a cere instantei sa constate  stingerea datoriilor izvorate din contractele de credit apartine si consumatorului care a fost supus unei executari silite a imobilului ipotecat indiferent de titularul creantei, de stadiul in care se afla  ori de forma executarii silite care se continua contra debitorului.”

5. Ultimul amendament s-a introdus pentru a clarifica si situatia fideiusorilor si a codebitorilor

Se realizeaza, totodata, punerea in concordanta cu decizia CJUE in cazul Tarcau.

Art. 10 se modifica si se  completeaza cu un alineat nou, alin (2),  cu urmatorul cuprins: “(2) De dispozitiile prezentului articol beneficiaza si codebitorul sau fideiusorul care au garantat obligatia debitorului principal.”

“Vreau sa va asigur ca am pastrat principiul impartirii riscului si am stabilit clar ca legea priveste doar persoanele fizice consumatori nu si profesionistii,care conform noului cod civil sunt persoanele fizice care desfasoara activitati comerciale”, a scris Zamfir pe pagina sa de Facebook. Nu vom introduce sub nicio forma plafoane sau criterii”, a mai anuntat initiatorul legii.

Parlamentul a votat in 25 noiembrie cu o larga majoritate “Legea DARII in PLATA”,  care a starnit numeroase controverse, bancherii spunand despre ea ca este o lege “cu dedicatie” pentru speculatorii imobiliari.

Sursa foto: realitatea