AMENZI de 40.000 de lei, aplicate de Primaria Sectorului 4 unui SUPERMARKET

Inspectorii Serviciului Inspectie Comerciala din cadrul Politiei Locale Sector 4 au descins in supermarket-ul din incinta celui mai mare centru comercial din Sectorul 4, in urma unor reclamatii primite din partea cetatenilor in care era semnalata prezenta pe rafturi a unor produse alimentare de o calitate indoielnica, expuse in conditii improprii, se arata intr-un comunicat remis marti presei de Primaria Sectorului 4.

Potrivit sursei citate, inspectorii au constatat in supermarket ca aspectele semnalate de cetateni isi gaseau corespondenta in realitate. Astfel, in urma verificarilor prin sondaj a marfurilor expuse s-a observat ca multe produse nu aveau termen de valabilitate sau aveau termenele de valabilitate expirate, existand si cazuri in care nu aveau lipite etichete continand compozitia produsului, traduse in limba romana.

Citeste si: Peste 1.900 de DOSARE PENALE au fost intocmite anul trecut in domeniul afacerilor cu CEREALE SI PRODUSE DE PANIFICATIE

Totodata, cele mai mari nereguli au fost depistate la raionul de tip “Rotiserie”, in cadrul caruia ingredientele folosite pentru preparerea mancarurilor erau expuse in conditii corespunzatoare. Conditii improprii depozitarii marfurilor au fost regasite si in incinta spatiului de prelucrare, carucioarele pentru cumparaturi fiind folosite pe post de rafturi pe care zaceau pui neambalati, alaturi de peste decongelat.

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a gasit personal in rafturi peste fara termen de valabilitate imprimat de ambalaj, pe care si l-a achizitionat, niciunul dintre angajatii supermarket-ului nesesizand starea improprie a produsului, potrivit sursei citate. 

“Chiflele erau depozitate de-a valma in spatiul destinat legumelor si fructelor.  De asemenea, s-a mai gasit o mare cantitate de carne de lucru ramasa in urma operatiilor de transare, care in loc sa fie pregatita pentru Protan, era pusa in cutii de ambalare a bananelor si bine «ascunsa» in camera frigorifica”, se spune in comunicat.

Citeste si: CONTROALE pentru asigurarea unui COMERT CIVILIZAT, in Sectorul 4

Primarului Sectorului 4 a dispus scoaterea de la vanzare a tuturor produselor depozitate necorespunzator, in vederea distrugerii si transmiterii catre Protan. Astfel, au fost retrase de la comercializare, respectiv, scoase din rafturi si depozite si transportate catre Protan: aproximativ 300 de kilograme de carne de lucru carcasa vaca, 80 de kilograme de pui ce erau depozitati in cosuri de cumparaturi, sase kilograme de peste, doua kilograme de iaurt, 1,5 kilograme de branza si 15 kilograme de mezeluri. Totodata, s-a trecut la aplicarea unor sanctiuni contraventionale totalizand 40.000 de lei.

“Foarte multi cetateni mi-au semnalat aceste aspecte si am decis sa verific personal, ca simplu cumparator, daca sunt reale. In urma controlului efectuat, putem considera ca s-a mai spulberat un  mit: cel al cumparaturilor civilizate in supermarket! Nu in toate si nu intotdeauna, veti putea regasi marfuri la calitatea pe care o asteptati! De aceea, ca autoritate locala, cu atributii in protejarea sanatatii cetatenilor, vom continua sa realizam astfel de verificari, pentru ca avem obligatia de a veghea ca produsele cumparate sa se alinieze standardelor de siguranta alimentara in vigoare. Vom continua sa colaboram in acest sens si cu alte institutii ale statului cu atributii in domeniu, pentru a- i determina pe agentii economici sa respecte prevederile legale si dreptul consumatorilor in a fi respectati in ceea ce priveste calitatea marfurilor care li se ofera spre vanzare”, a declarat Popescu-Piedone.

Sursa foto: Primaria Sectorului 4