ANCHETA la IPJ Cluj: POLITISTII care erau de serviciu cand patru detinuti au evadat sunt CERCETATI DISCIPLINAR si PENAL

Trei POLITISTI care erau de serviciu la arestul IPJ Cluj cand patru detinuti au evadat sunt CERCETATI DISCIPLINAR si PENAL, fiind mutati la alte sectii, la cerere, spun surse judiciare, in timp ce evadatul neprins este inca dat in urmarire nationala, existand insa ipoteza ca ar fi in judet.

Surse din Politia Cluj au declarat ca POLITISTII care erau de serviciu la arest sambata seara sunt cercetati atat in cadrul unei anchete interne, derulate la Inspectoratul de Politie Judetean Cluj, cat si in cadrul unei anchete penale deschisa de un procuror.

Potrivit acelorasi surse citate de Mediafax, cei trei POLITISTI nu mai lucreaza la arestul IPJ Cluj, ci au fost transferati, la cererea lor, la alte sectii sau servicii din inspectorat.

Sursele sitate au mai spus ca, sambata seara, cand cei patru detinuti au evadat, in incinta arestului se aflau doar doi dintre politisti, al treilea fiind plecat la Spitalul de Psihiatrie, unde trebuia sa insoteasca un detinut cu probleme psihice, care devenise recalcitrant. Cei patru evadati au reusit sa fuga dintr-un spatiu destinat activitatilor sportive, prevazut deasupra cu un grilaj din fier, pe care detinutii se pare ca l-au indepartat pentru ca nu era prins bine, au spus sursele citate.

Citeste si: ALERTA in Cluj: PATRU BARBATI aflati in arestul Politiei au EVADAT

Potrivit vicepresedintelui Sindicatului National al Agentilor de Politie (SNAP), Constantin Mandache, cei trei agenti, care sunt membri de sindicat, vor fi asistati si reprezentati de un avocat platit de SNAP pe durata cercetarilor penale sau disciplinare.

“Am vorbit deja si cu cei trei agenti si cu avocatii, asa ca pe durata cercetarilor politistii vor beneficia de serviciile avocatului care le va apara drepturile”, a declarat Constantin Mandache.

Mandache a spus ca astfel de cazuri, cum este cel cu evadarea a patru detinuti, se intampla si din cauza lipsei de personal in structurile Politiei Romane.

“Noi suntem de parere ca personalul este insuficient la arestul IPJ Cluj, avand in vedere numarul mare de persoane arestate preventiv. De altfel, noi am atras atentia inca din 2010 si am trimis memorii la Bucuresti, atat la IGPR, cat si la Ministerul de Interne, ca personalul de la arest este insuficient, iar conditiile in care acesti agenti sunt obligati sa munceasca sunt proaste. Chiar daca in ultima vreme s-au mai alocat fonduri pentru arest si conditiile nu mai sunt atat de rele, problema personalului insuficient nu a fost remediata”, a sustinut Constantin Mandache.

Citeste si: Trei dintre detinutii evadati la Cluj au fost prinsi, unul este inca liber

Pe de alta parte, in judetul Cluj, alerta instituita de sambata seara, dupa evadarea celor patru detinuti, este mentinuta in continuare, intrucat ultimul dintre evadati, Alexandru Cristian Bartus, nu a fost gasit inca, acesta fiind dat in urmarire nationala.

Surse din randul politistilor care participa la cautarea evadatului au declarat ca exista suspiciunea ca evadatul ar fi parasit municipiul Cluj-Napoca, dar ca s-ar afla inca in judetul Cluj.

“Astazi (marti – n.r.) am avut o actiune in forta, la Turda, impreuna cu jandarmii. Am actionat in zona Poiana, acolo unde exista o comunitate mare de romi si aveam semnale ca s-ar afla evadatul. Nu l-am gasit insa”, au spus sursele citate.

Poza lui Alexandru Cristian Bartus a fost distribuita de politisti in mijloacele de transport in comun, in trenuri, in gari si autogari, iar cetatenii care il vad sunt rugati sa sune la 112.

Alexandru Cristian Bartus, care era arestat preventiv pentru furt calificat, are 32 de ani, 1,80 metri inaltime, iar in momentul disparitiei purta o bluza vernil, de nuanta deschisa, haina si pantaloni sport gri, cu doua dungi albastre, si pantofi sport, alb cu negru.

Potrivit unor surse din Politie, Bartus are mai multe mandate de arestare emise pe teritoriul Frantei, pentru o talharie urmata de moarea victimei si pentru mai multe infractiuni de furt, insa Politia Romana nu a putut sa il extradeze, intrucat nu exista un mandat european sau international emis pe numele sau.

Primul dintre cei patru tineri evadati din arestul Politiei Judetene Cluj, Daniel Catalin Baciu, in varsta de 16 ani, a fost prins, sambata seara, in zona garii din Cluj-Napoca, la cateva ore dupa disparitie.

Ulterior, in noaptea de sambata spre duminica, in jurul orei 01.00, politistii au reusit sa-l prinda, in zona centrala a municipiului Cluj-Napoca, pe Claudiu Marin Botorea, de 36 de ani, care fusese arestat preventiv pentru furt calificat. Al treilea evadat a fost prins, duminica dimineata, in jurul orei 07.00, in zona garii din Cluj-Napoca, fiind vorba despre Tiberiu Lacatus, de 22 de ani, care fusese arestat preventiv pentru tentativa de omor.