Andrei Placinta, mesaj pe Facebook inainte sa plece la inchisoare: Pa-pa, baieti! Poate veniti sa ma vizitati

Andrei Placinta, condamnat definitiv aseara la patru ani si jumatate de inchisoare, a postat un mesaj video pe pagina sa de Facebook, prin care isi ia adio de la prieteni si le cere sa fie puternici.

Cu foarte putin timp inainte de emiterea mandatului de arestare, Andrei Placinta le spune prietenilor sai de pe Facebook ca urmeaza sa plece la inchisoare si ii asteapta sa-l viziteze.

De asemenea, fiul fostei senatoare Sorina Placinta le transmite celor de pe Facebook sa-i lase mesaje la hotelul sau din Focsani.

“Salut bai, uite urmeaza sa primesc mandatul si acum urmeaza sa ma duc in arest. Va salut, fiti puternici. Toti mi-ati spus mie sa fie eu puternic. Eu sunt puternic si va fi ok. Va salut! Va rog toate mesajele si tot ce aveti sa le lasati la hotel, la noi la Focsani si poate veniti sa ma vizitati. Luati legatura cu maica-mea. Va pup pe toti si multa bafta!”, este mesajul video postat in aceasta dimineata, cu putin timp inainte de a fi incarcerat, de Andrei Pacinta.

Reamintim ca mandatul de arestare pentru Andrei Placinta a fost emis, in aceasta dimineata, iar oamenii legii il asteapta sa se predea la orice sectie de Politie.