ANRE: Romania ar putea renunta din 2016 la importurile de gaze naturale

Presedintele ANRE, Niculae Havrilet, a declarat ca Romania va importa in 2015 din Rusia doar 3 la suta din consumul de gaze naturale, iar de la a anul ar putea renunta complet la importuri, deoarece productia interna poate asigura integral consumul, informeaza Mediafax. 

“Din luna aprilie nu s-a mai importat nimic. Si acum, in acest moment, importurile sunt zero. Estimam pentru acest an importuri de circa 3%, insa luam gaze din import pentru echilibrare. De exemplu, daca avem o perioada mai geroasa, gazele din depozite nu pot fi scoase la presiunile normale. Daca anul viitor productia interna va acoperi intreg consumul, atunci nu vom mai importa”, a declarat Havrilet.

Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei estimeaza un consum de 11 miliarde metri cubi de gaze naturale pentru acest an. Importurile se vor ridica la numai 3 la suta. Prin comparatie, inainte de 2008, importurile ajungeau la 25 la suta. In 2014, importurile de gaze au reprezentat 7,5% din consumul total la nivelul tarii.

Sursa foto realitatea