ANTONESCU a recunoscut de ce a renuntat la sefia PNL si sfatul sau pentru IOHANNIS

CRIN ANTONESCU, fostul lider al liberalilor, a marturisit de ce a renuntat la postul de presedinte al Partidului National Liberal (PNL) si i-a dat un sfat foarte important presedintelui ales al Romaniei KLAUS IOHANNIS si anume sa se delimiteze de partizanii presedintelui in exercitiu TRAIAN BASESCU.

Crin Antonescu a vorbit pe marginea acestor subiecte in timpul unui interviu acordat joi ziaristilor de la DC News. Fostul presedinte PNL a declarat ca decizia sa de a parasi sefia PNL a fost una care s-a dovedit corecta, pe care a asumat-o si a anuntat-o de la bun inceput. Antonescu a precizat ca nu isi doreste sa preia din nou sefia PNL pentru ca nu s-a schimbat nimic din ce l-a determinat sa o paraseasca.

CITESTE SI: CRIN ANTONESCU a dezvaluit de ce a pierdut VICTOR PONTA alegerile prezidentiale 

“Nu, categoric nu (n.red. referindu-se la sefia PNL). Am mai spus asta. In primul rand, nu este adevarat ca cineva mi-a bagat cutitul in spate. Am zis clar ca daca nu facem 20% la europarlamentare, demisionez. Multi mi-au zis sa mergem mai departe, chiar daca am zis ca plec de la conducerea PNL. Eu am decis ca trebuie sa demisionez. Nu s-a organizat vreo anumita operatiune de injunghiere pe la spate. De vreme ce am luat aceasta decizie atunci – care nu tine doar de aritmetica; aritmetica are doar o simbolistica – nu voi reveni asupra ei. A fost optiune care s-a dovedit a fi corecta. Nu am facut politica avand obsesia unei pozitii anume pentru mine, atunci trag o concluzie simpla. Lucrurile nu s-au schimbat intre timp astfel incat sa spun ‘da, pot sa reiau un proiect'”, a conchis Antonescu.

In alta ordine de idei, senatorul liberal si-a exprimat dorinta ca presedintele ales al Romaniei, Klaus Iohannis, sa se delimiteze de “partizanii clasici” ai lui Traian Basescu. Totodata, acesta spune ca lideri de opinie precum Plesu, Tismaneanu sau Cartarescu  falsifica rezultatul alegerilor prezidentiale prin  incercarea de a-si legitima basismul caracteristic ultimilor 10 ani.

“Nu putem sa aplicam prezumtia de inocenta partizanilor clasici ai domnului Basescu, care s-au napustit, inainte si mai ales dupa rezultatul acestor alegeri, incercand sa se legitimeze drept sustinatori si chiar creatori ai invingatorului din aceste alegeri. Trebuie sa va spun, o chestiune cu titlu strict personal, ca astept ca, sub o forma cat se poate de eleganta, presedintele ales sa se delimiteze de acesti oameni, de asa-zisa lor sustinere”, a spus Antonescu.

CITESTE SI: Crin Antonescu, la Realitatea TV: Pentru a ramane la guvernare, Ponta a distrus multe lucruri printre care si USL 

” Sa dam nume: ganditi-va ca de la domnul Andrei Plesu la domnul Vladimir Tismaneanu, la domnul Mircea Cartarescu, care la un moment dat se dezgustase atat de tare, incat dupa suita de volume pro-Basescu pe care le-a scris, nu mai scria despre politica. Toti acesti oameni, astazi, incearca sa dea un anumit sens, incearca, dupa parerea mea, sa falsifice acest rezultat. Acest rezultat nu este nici delegitimarea referendumului, nici legitimarea basismului, nici legitimarea atitudinii pe care astfel de oameni au avut-o vreme de zece ani fara niciun moment, fara nicio unda, fara niciun punct critic fata de abuzuri si aberatii pe care Traian Basescu si oamenii sai le-au comis. Si in sensul acesta n-am zis neaparat ca ma astept, am spus ca mi-as dori”, a mai spus fostul presedinte PNL.

Sursa foto: pnl.ro