Antonescu: Apartenenta la NATO este cea mai mare reusita diplomatica si istorica a Romaniei

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marti, la sedinta solemna a Parlamentului dedicata aniversarii a 10 ani de la aderarea tarii noastre la  Organizatia Tratatului Nord Atlantic, ca apartenenta Romaniei la NATO reprezinta cea mai mare reusita diplomatica si istorica a Romaniei,subliniind totodata ca niciodata in istoria sa statul roman nu a avut mai multa importanta, mai multa greutate si mai multe resurse geostrategice decat astazi. 

“Sarbatorim azi 10 ani de la intrarea Romaniei in NATO, spun bine sarbatorim, pentru ca apartenenta tarii noastre la Organizatia Tratatului de Nord este probabil cea mai mare reusita diplomatica si istorica a Romaniei, este o sansa uriasa si o premisa pentru viitorul optimist al acestei tari. Niciodata Romania nu a avut in istoria sa atatea si asemenea garantii de securitate, niciodata Romania nu a facut parte in toata istoria sa dintr-un asemenea club care reuneste cele mai importante valori la care astazi umanitatea civilizata, deci democratica a ajuns, niciodata in istoria sa Romania nu a avut mai multa importanta, mai multa greutate si mai multe resurse geostrategice decat astazi prin apartenenta sa la NATO”, a spus Antonescu la sedinta sedinta solemna a Parlamentului dedicata aniversarii a 10 ani de la aderarea Romaniei la NATO.

Vezi aici foto-update din sedinta solemna desfasurata la Parlament

Liderul liberalilor a tinut sa multumeasca Armatei Romane si structurilor operative de inteligenta, in numele PNL, aratand ca acestea dovedesc profesionalism, loialitate, devotament si spirit de sacrificiu.

“Au dovedit-o in procesul complicat de reforma interna, au dovedit-o cu pretul sangelui de atatea ori, in Balcani, in Irak, in Afganistan. Astazi din nou Armata Romana este un segment de elita al societatii romanesti si este poate institutia din Romania cea mai respectata de toti parteneri nostri externi”, a afirmat Antonescu.

In discursul sau, Crin Antonescu le-a multumit cetatenilor pentru sprijinirea aderarii la NATO, dar si personalitatilor care au lucrat la proiectul de aderare.

“Sunt convins ca acest consens al cetatenilor a generat si intretine si consensul, probabil singurul consens fertil din clasa politica romaneasca, pe care il dovedim in aceasta privinta toti. (…) Romania este o tara in care exista consens, incredere, optimism in interiorul si in sprijinul acestor institutii si acestei directii si acesta este unul din marile atuuri, poate insuficient exploatat, ale Romaniei. Nu-i putem — si daca vrem — numi pe toti, dar voi numi azi doi oameni, pentru ca mi se pare ca inca si in aceasta privinta trebuie sa le fie facuta dreptate. Multumesc in numele PNL majestatii sale regele Mihai I, multumesc in numele PNL d-lui presedinte Emil Constantinescu. Nu sunt singurii care au lucrat si care si-au asumat decizii curajoase, in cazul presedintelui Constantinescu, dar sunt poate oamenii ale caror merite au fost, pana acum cel putin, cel mai adesea trecute in umbra”, a apreciat Antonescu.

Liderul PNL a mai spus ca apartenenta la NATO este o sansa istorica pentru Romania, dar ca in acelasi timp este pretioasa ca premisa, pentru ca este sansa pentru constructia de institutii, de proiecte, de mentalitati si de decizie.

Antonescu a sustinut ca exista doua iluzii periculoase in Europa, una fiind sentimentul ca razboiul rece este de domeniul istoriei si a doua fiind legata de faptul ca obligatia si cheltuielile apararii libertatii democratice revin din oficiu SUA.

“Realitatile de astazi (…) ne arata ca nimic nu este ireversibil in istorie si cine nutreste iluzia ca libertatea este castigata o data pentru totdeauna, ca pentru ea nu trebuie sa continui sa te lupti, ca pentru ea nu trebuie sa continui sa investesti se insala. Noi, ca europeni, si toti ceilalti europeni trebuie sa intelegem ca nu putem sa nu contribuim, sa nu ne preocupam si sa nu lucram pentru libertatea comuna si pentru valorile comune ale noastre ca si ale celor de peste Atlantic. De aceea, de pilda, angajamentul pe care noi in Romania l-am facut de a aloca minimum 2% din PIB cheltuielilor de aparare, angajament pe care nu l-am putut indeplini si pe care nu l-a indeplinit cred nimeni atat cat s-a angajat si in Europa si in contextul crizei economice, trebuie astazi luat in serios”, a completat Crin Antonescu.

In final, el a urat “La multi ani!” Romaniei in NATO si Armatei Romane.

La sedinta solemna a Parlamentului au participat o serie de personalitati. Premierul Victor Ponta si ministri ai Cabinetului sau au ales sa stea in bancile din sala, in timp ce alti ministri, ca Ioana Petrescu, Robert Cazanciuc, Alexandru Cotovelea, Gabriela Szabo, se afla la prezidiul din fata salii. Presedintele Traian Basescu a stat la prezidiu, pe un scaun special.