ANTONESCU ii raspunde lui Ponta: PNL nu poate fi ademenit intr-un loc mai mult sau mai putin caldut. Razboiul nu s-a terminat, indiferent cat de veseli sunt unii

Presedintele PNL, Crin Antonescu, nu a dorit sa comenteze rezultatele alegerilor europarlamentare, insa a tinut sa reactioneze la declaratiile social-democratului Victor Ponta, care a adresat o invitatie liberalilor de a se aseza la masa, zilele urmatoare, pentru a reface USL.

Antonescu a declarat ca PNL nu poate fi ademenit cu un loc caldut la guvernare, precizand ca nu va lasa Romania “pe mana baronilor rosii”. 

“Asteptam incheierea numaratorii si rezultatele oficiale. Comentarii legate de rezultatul alegerilor voi face atunci cand vom avea rezultatele oficiale. Interventia de acum e destinata a afirma cateva lucruri ferme in numele PNL, indiferent de rezultatul acestor alegeri, vreau sa-i asigur pe toti cetatenii Romaniei care au votat sau nu, pe toti membrii PNL, ca PNL isi va respecta demnitatea, principiile si hotararile, ca PNL nu ia mita, ca PNL este singurul partid care pe baza principiilor si in virtutea unor valori, a fost capabil sa paraseasca o guvernare si nu poate fi ademenit intr-un loc mai mult sau mai putin caldut. Nu vom lasa Romania pe mana baronilor rosii. PNL va fi asa cum este deja consacrat, principala forta politica care lupta in continuare impotriva PSD-izarii Romaniei. PNL va lupta si in 2014 asa cum a facut-o in 1996, in 2004 si asa cum a facut-o in 2012 impotriva tentativei oricui de a instaura un partid stat la conducerea Romaniei”, a declarat Antonescu.

Vezi aici rezultatele exit-poll-urilor

Liderul PNL a adaugat: “Razboiul nu s-a terminat indiferent cat de veseli sunt unii azi. Batalia politica este una majora pentru Romania, iar optiunea PNL a fost facuta si e definitiva. PNL va reprezenta cetatenii impotriva baronilor, dreapta impotriva stangii, speranta si proiectul de occidentalizare a Romaniei. Nu spune asta doar Crin Antonescu, ci toti liberalii adevarati. Razboiul nici pe departe nu s-a incheiat! Optiunea PNL a fost facuta si este definitiva. Liberalii vor reprezenta cetatenii impotriva baronilor, impotriva feudalizarii rosii editie PSD revizuita si adaugita. PNL nu insemna patru cinci oameni capturati de PSD, liberalii sunt o forta bazata pe valori nu pe pomana “, a mai spus Crin Antonescu.

Iata ce a declarat Victor Ponta, tot duminica seara: „Vreau sa ma angajez acum ca tot ce am promis in numele USL vom duce la indeplinire. De mâine suntem dispusi sa ne asezam la masa cu liderii PNL care cred in USL si doresc refacerea USL, pentru a reporni de acolo de unde am lasat proiectul pe care romanii l-au votat in 2012. Este o mâna intinsa pe care sunt convins ca foarte multi o asteapta. Semnalul dat de electorat cred ca este unul foarte clar”, a spus Victor Ponta. VEZI DETALII AICI