Antonescu: Indiferent de rezultatul de la europarlamentare, PNL nu va deveni vasalul PSD-ului

Crin Antonescu, presedintele Partidului National Liberal (PNL), a declarat, luni seara intr-o interventie telefonica in cadrul emisiunii “Jocuri de Putere” difuzata de postul Realitatea Tv ca refacerea USL dupa alegerile europarlamentare din data de 25 mai atat de mediatizata de premierul Victor Ponta este o piesa ieftina pusa la cale de primul ministru.

“Indiferent de rezultatul de la alegerile europarlamentare, nimeni din cadrul Partidului National Liberal nu va fi de acord sa devina vasalul PSD-ului. Toate aceste declaratii ale premierului Ponta sunt total nefondate. Aceasta idee nu este altceva decat o naluca, cu ajutorul careia Victor Ponta incearca sa pacaleasca electoratul. Dar nu este nici teatru este o forma de politicianism”, a declarat Crin Antonescu.

Citeste si: Antonescu: Victor Ponta nu are curaj, fara camuflaj! L-am rugat sa fie demn, insa el nu doreste asta 

Crin Antonescu a declarat pentru a evita orice confuzie ca de acum incolo adversarul politic al PNL-ului este PSD-ul.

“PSD-ul va simti foarte repede ca suntem partidul de opozitie care conteaza in Romania. Victor Ponta si ceilalti care se gudura pe langa un PNL iluzoriu, fara Antonescu, o sa vada cat de mult gresesc. In foarte scurt timp, se va vedea cat de “apropiati” suntem noi liberalii de PSD. Noi am reusit sa iesim de la guvernare. Adversarul nostru politic de acum incolo este PSD-ul”, a continuat Antonescu.

Sursa foto: captura Realitatea Tv