Antonescu: Nominalizarea PNL pentru Ministerul Transporturilor se va decide in cel mai scurt timp posibil

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a criticat campania publica de compromitere politica a lui Ovidiu Silaghi, cercetat pentru trafic de influenta in forma continuata la sesizarea DNA, si a aratat ca PNL va transmite premierului o noua nominalizare pentru Ministerul Transporturilor “in cel mai scurt timp posibil”.

“Partidul National Liberal constata cu ingrijorare ca solicitarea DNA catre Parchetul General privind inceperea urmaririi penale impotriva colegului nostru, Ovidiu Silaghi, vicepresedinte al partidului, a venit cu doar cateva zile inainte de termenul limita la care presedintele Traian Basescu ar fi trebuit sa se pronunte cu privire la propunerea USL pentru portofoliul Transporturilor. Apreciem aceasta coincidenta ca fiind cel putin suspecta, cu atat mai mult cu cat presedintele a insistat ca interimatul la Ministerul Transportului sa fie asigurat timp 45 zile, perioada maxima admisa de lege. Dezavuez campania publica de compromitere politica a lui Ovidiu Silaghi si constat cu mahnire ca aceasta este o continuare a numeroaselor incercari de discreditare a liderilor PNL”, se arata in comunicatul de presa al presedintelui PNL.

Crin Antonescu mai noteaza ca in declaratia de presa transmisa de Ovidiu Silaghi cu privire la Referatul Directiei Nationale Anticoruptie, acesta “a precizat in mod clar ca nu a influentat si nici nu a intervenit in niciun fel in impiedicarea rezilierii contractului Arad-Nadlac detinut de firmele lui Nelu Iordache” si, de asemenea, “a afirmat ca nu a cerut si nu a primit niciodata foloase necuvenite in niciun scop si nici nu a intervenit in executarea platilor din contractul mentionat sau din oricare altul”.

“Cu toate acestea, pentru a nu prelungi situatia de interimat de la Ministerul Transporturilor si pentru a nu aduce prejudicii de imagine Partidului National Liberal si Guvernului Romaniei, Ovidiu Silaghi a facut un gest de onoare si a decis sa-si retraga candidatura la portofoliul amintit”, se mai arata in document.

“In acelasi timp, adept al respectarii regulilor democratice si al separarii puterilor in stat, consider ca justitia, ca institutie independenta intr-un stat de drept, trebuie sa isi faca datoria si sa faca lumina in privinta acuzatiilor aduse vicepresedintelui PNL, Ovidiu Silaghi”, se mai arata in comunicat.

Liderul PNL mai arata ca zilele acestea vor avea loc consultari cu liderii PNL pe acest subiect, urmand ca, “in cel mai scurt timp posibil”, sa se decida in forul statutar nominalizarea pe care PNL o va transmite primului ministru Victor Ponta, pentru portofoliul Ministerului Transporturilor.