Antonescu: PNL saluta semnarea acordului cu Ucraina. Sper ca riposta Moscovei se va opri aici

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, ca PNL saluta semnarea acordului politic UE-Ucraina, pe care il considera un eveniment istoric, care este favorabil si pentru parcursul european al Republicii Moldova, apreciind insa ca actiunea Rusiei in Crimeea a fost o “contraofensiva”.

“PNL saluta evenimentul istoric de astazi, decizia luata in Consiliul European de semnare a capitolului politic, a componentei politice a acordului de asociere UE-Ucraina. Consideram ca este un raspuns prompt si pragmatic la toate evenimentele pe care le cunoastem in aceasta regiune din ultima vreme si de asemenea consideram ca este o decizie luata la nivel european favorabila nu doar Ucrainei, ci si UE, favorabila in primul rand din punctul nostru de vedere intereselor Romaniei (…) Aceasta decizie de astazi este favorabila si grabirii strabaterii parcursului european pentru Republica Moldova, tara de al carei parcurs suntem cu totii din Romania in mod special interesati”, a declarat Antonescu.

Citeste si: Crin Antonescu a anuntat ca PNL a finalizat lista pentru europarlamentare

Liderul PNL a fost intrebat daca apreciaza ca poate fi facuta o paralela intre Crimeea si Transnistria si care poate fi riscul pentru regiunea din Republica Moldova. “Sunt foarte multe lucruri de pus in paralel intre Transnistria si Republica Crimeea, dupa cum sunt si foarte multe lucruri diferite. Speranta mea este ca Moscova va opri la episodul Crimeea contraofensiva sa, sau raspunsul regretabil din punctul meu de vedere pe care regimul de la Kremlin intelege sa-l dea aspiratiei catre anumite valori in tari care nu sunt Rusia, sau care nu sunt dependente de Rusia, sau care nu sunt subordonate Rusiei”, a afirmat Antonescu.

El a sustinut ca “pretentia rusa de a avea un drept de veto, un drept de cenzura asupra deciziilor din aceste tari, decizii cruciale, este una de neacceptat”.

“Eu sper ca aceasta riposta a Moscovei se va opri aici, dar, in acelasi timp, sper ca SUA, UE, NATO chiar, vor intelege ca asa cum Moscova a contraatacat, trebuie sa existe un semnal extrem de puternic care nu se poate reduce doar la interdictii pentru 12 bancheri, ca oamenii care au dreptul la aceasta aspiratie in Republica Moldova, in Ucraina, in Georgia sau in alte parti, au in ele – in SUA, in comunitatea europeana – un partener hotarat sa le sustina”, a mai declarat presedintele PNL.