Antonescu: Vom desemna candidatul PNL la Presedintie in Congres, daca cel facut in USL nu e suficient

ANTONESCU cere Delegatie Permanenta de urgenta pentru desemnarea candidatului la Cotroceni

Presedintele PNL, CRIN ANTONESCU, a declarat, vineri, raspunzand unei intrebari, ca liberalii vor organiza un Congres pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidentiale daca cel facut anterior, pe vremea cand partidul facea parte din USL, nu este suficient.

“PNL, stie toata lumea, are un candidat la Presedintie. Din punct de vedere formal va trebui sa vedem daca acel Congres pe care noi l-am facut pe cand eram in USL si care a desemnat un candidat la Presedintie este suficient. Daca nu, o sa facem altul. Nu e niciun fel de problema”, a raspus Antonescu.

Citeste si: PNL a lansat programul economic”Prin noi insine”

Intrebat daca este posibil ca la acest eventual Congres sa se dea un vot de revalidare si pentru presedintele PNL, Antonescu a raspuns: “in congresele noastre este posibil intotdeauna orice este legal si constitutional”.

“Din pacate, ultima serie de congrese pe care doar pentru curiozitatea dumneavostra le-am organizat nu au adus surprize. Bineinteles ca un Congres, conform statutului, poate sa discute si sa puna pe ordinea de zi orice”, a adaugat Antonescu.

De precizat ca PNL si-a lansat, vineri, programul economic, care in prealabil a fost adoptat vineri in Delegatia Permanenta. Programul propune, printre altele, plafonarea TVA si a altor impozite si taxe la 16%, renuntarea la ideea unui nou acord cu FMI, mizand pe un ritm de crestere economica anuala de 5% in urmatorii 10 ani. Vezi aici programul economic al PNL.