APCE condamna “anexarea ilegala a CRIMEEI” de catre Rusia

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, miercuri, la Strasbourg, o rezolutie prin care condamna “anexarea ilegala a CRIMEEI” de catre Rusia, afirmand ca aceasta actiune nu are niciun efect juridic si nu este recunoscuta de Consiliul Europei, potrivit unui comunicat al APCE.

“Asa-numitul referendum organizat in CRIMEEA este neconstitutional. Astfel, rezultatul lui si anexarea ilegala a CRIMEEI de catre Rusia nu au niciun efect juridic si nu sunt recunoscute de Consiliul Europei”, a anuntat APCE in rezolutia adoptata dupa o dezbatere de urgenta.

Potrivit site-ului oficial al APCE, parlamentarii au afirmat ca niciunul din argumentele Rusiei nu justifica actiunile sale si au apreciat ca divizarea UCRAINEI in est si vest “este de origine politica”.

“Miscarea pentru secesiune si integrare in Rusia a fost provocata si incitata de autoritatile ruse, sub acoperirea unei interventii militare”, subliniaza Adunarea, recomandand semnatarilor Acordului de la Budapesta si altor state europene “sa ia in considerare incheierea unor acorduri de securitate, pentru a garanta independenta, suveranitatea si integritatea teritoriala a UCRAINEI”.

Citeste si: UCRAINA se DESTRAMA: Donetk urmeaza exemplul din Crimeea si vrea sa devina republica independenta

APCE a recunoscut legitimitatea noilor autoritati de la Kiev si a Parlamentului ucrainean, precum si “legitimitatea deciziilor lor”.

Potrivit Adunarii, schimbarea puterii de la Kiev a deschis noi oportunitati pentru dezvoltarea democratica a UCRAINEI. De asemenea, APCE a indemnat Kievul sa investigheze cazurile de incalcare a drepturilor omului in timpul manifestatiilor recente din tara.

Rezolutia adoptata se bazeaza pe raportul “Evolutii recente in UCRAINA: amenintari pentru functionarea institutiilor democratice”, elaborat de coraportori ai Comitetului de Monitorizare al APCE, Mailis Reps si Marietta de Pourbaix-Lundin.

Sursa foto: antena3.ro