Aplicatia care iti spune daca esti spionat

O noua aplicatie pentru smartphone, dezvoltata in SUA, ne poate informa atunci cand suntem spionati.

Aplicatia SpyMeSat ofera notificari atunci cand un satelit de spionaj sau alti sateliti cu dispozitive de supraveghere sunt fixati asupra unei persoane si ar putea sa o fotografieze, scrie ziare.com. O harta dinamica prezinta locatia eventualelor dispozitive de supraveghere, aplicatia folosind multiple surse, inclusiv date preluate de la North American Aerospace Defense Command (NORAD).

Alex Herz, presedintele companiei Orbit Logic, care a realizat aplicatia, a precizat ca SpyMeSat este destinata oamenilor simpli si a adaugat ca acest produs extinde baza de clienti a companiei sale, dincolo de serviciile secrete, de aparare si industria aerospatiala. “Ideea acestei aplicatii mi-a venit in timp ce stateam de vorba cu niste prieteni care erau foarte interesati de tehnologia de imagistica din spatiu. Aceasta aplicatie le raspunde tuturor intrebarilor intr-un mod interactiv si distractiv”, a declarat Herz, conform sursei citate.

Sursa foto: ziare.com