APOCALIPSA padurilor din ARDEAL: Blestemul AURULUI VERDE din MUNTII APUSENI

APOCALIPSA padurilor din ARDEAL. Serialul nostru dedicat jafului din padurile autohtone continua astazi cu prezentarea unui amplu reportaj realizat, in toamna anului trecut, de jurnalistii de la saptamanalul Formula AS in care este descris cu lux de amanunte macelul padurilor din MUNTII APUSENI, acolo unde AURUL VERDE este insusit ilegal de cine vrea si cine nu vrea.

APOCALIPSA padurilor din ARDEAL. Padurile romanesti sunt ucise cu sange rece. Dauna statului de pe urma taierilor ilegale de paduri este de 5 miliarde de euro. Echivalentul catorva transe de imprumut cerute Fondului Monetar International. “Formula AS” a facut o incursiune incognito in epicentrul dezastrului si va prezinta realitatea cutremuratoare a defrisarilor din Apuseni – 

APOCALIPSA padurilor din ARDEAL. Un dezastru cu zerouri multe in coada

Afaceri de peste 1 miliard de euro pe an, din ta­ie­rile de padure din Romania. * Profituri de zeci si sute de mi­lioane, din exporturi masive ale unor produse prelucrate sumar. * 41 de hec­tare de padure rase, zil­nic, din care mare parte o re­pre­zinta taie­rile ilegale. * Dupa 1990, in Roma­nia s-au taiat ilegal peste 80 de mi­lioane de metri cubi de lemn, echi­va­lentul a 366.000 de hectare de padure! –

Ce cititi sunt date si informatii pe cat de grave, pe atat de serioase. Ele apar in analize de presa sem­nate in publicatii prestigioase, pre­cum “Zia­rul Financiar”, sau in rapoarte ale Curtii de Conturi. Dar realitatea din spatele acestor informatii e inca mai terifianta. Departe de sosea, departe de ochii turistului naiv, departe de traseele obisnuite de plimbare, padu­rile Romaniei sunt rase, sistematic, cu largul concurs al legii si al celor pusi sa o aplice. In spatele datelor si informatiilor se intinde o incredibila caracatita a coruptiei si multa, multa inconstienta, la toate nivelurile… Atat de multa incon­stienta incat, in doar cativa ani, mai multe comune din Romania isi vor fi exploatat toata masa lemnoasa de care dispuneau! Pare de necre­zut, dar chiar asa e.

Mergand pe firul numeroaselor capete de informatii ce vorbeau des­pre prapadul din padurile Romaniei, am ajuns in chiar inima Ardealului, la doi pasi de Rosia Montana, intr-o zona in care lemnul a fost exploatat cu salbaticie in ultimii 10 ani, intr-atat incat primariile au ajuns sa nu mai poata face obisnuitele alocari de masa lemnoasa din padurile comunale catre propriii locuitori! In vre­me ce o tara intreaga iesea in strada pentru salvarea Apu­senilor, de jur-imprejurul Rosiei Montane druj­bele puneau la cale una dintre cele mai mari crime ecologice din istoria Romaniei…

CITESTE SI: VIDEO APOCALIPSA padurilor din ARDEAL: CINE defriseaza ILEGAL, UNGURII sau ROMANII? 

APOCALIPSA padurilor din ARDEAL. Realitatea din spatele fotografiilor de vacanta

Terasa inalta a barului aflat taman peste drum de piata din centrul Albacului, la o aruncatura de bat de primaria binecunoscutei statiuni turistice din judetul Alba, e unul dintre cele mai frumoase locuri de “bel­vedere” din zona. Turisti de la noi si de aiurea trag acolo de cum se dau jos din masini si, cat beau o bere rece, se intrec in a face fotografii cu Padurea Cerbului, ce reazema norii infumurati ai inceputului de vara. “Ce aer curat! Si cat verde!!!”, se entuziasmeaza o tu­ris­ta din Bucuresti, in engleza, in dialog cu o prietena din Olanda, venita in vacanta prin Ardeal. Cristian Varciu, ghidul meu in zona Apusenilor, ma trage de maneca si imi zambeste amar. “Daca nu stii bine mun­tele, habar nu ai ce pozezi. Habar nu ai de dimen­siu­nea dezastrului!” si imi arata, chiar in directia mun­telui care-i impresionase pe turisti: “Vezi coama aia de la mijloc? Si vezi, sub ea, ca e un verde mai pal? Ei bine, acolo toata zona a fost rasa si ce creste e un stufaris de arbusti rasarit la in­tam­plare peste groapa comuna a fostei paduri de brad”.
Cristian Varciu este ghid montan si consilier local la Scarisoara, urmatoarea comuna dupa Albac. Imi po­vesteste ca in satul lui, consiliul local nu va mai fi ca­pa­­bil in foarte scurt timp sa faca alocari de masa lem­noasa din padurea comunala catre locuitorii sai. In ultimii ani, prin hota­rari de consiliu, fiecare persoana cu domiciliul in Sca­risoara primea cate 5 metri cubi de brad, la un pret prefe­rential, cam ju­matate din pretul pietei. Motii pre­lucrau acest lemn, ii cres­teau valoa­rea, il vindeau prin targuri si scoteau un banut. “In 3 ani de zile, nu vom mai putea da lemn oamenilor, pentru ca nu vom mai avea de unde! S-a taiat tot!”, spune Cristian. In si­tuatii similare se afla toate comunele din jur: si Garda de Sus, si Arieseniul, si Horea… Cel mai grav este insa la Al­bac. In cea mai vizitata statiune mon­tana din Muntii Apuseni, din pa­durea exploatabila, retrocedata de stat acum circa 10 ani, nu a mai ramas ni­mic! Nimic! Mi-o confirma Petri­sor Pe­trea, consilier local la Albac. “De un­de sa mai dam lemn daca nu mai este?”, ridica omul din umeri…

APOCALIPSA padurilor din ARDEAL. Darul lui Adrian Nastase
 

Povestea disparitiei lemnului din padurile romanesti e una extrem de complicata. O poveste cu primari co­rupti, cu padurari pusi pe capatuiala, cu ingineri silvici dispusi sa jongleze cu legi facute in dispretul contribua­bilului, cu politisti pe-un interes cu cei ce fura, cu inspectori condusi, de sus, tocmai de unii care se fac vino­vati de cele mai mari ilegalitati ima­ginabile si, peste toate, cu politicieni influenti, di­rect interesati sa dij­muiasca banul, facut usor in interes propriu, sau in inte­res de partid, dupa caz. Si nu sunt doar povesti spu­se imbuf­nat, pe la colt de gard, de oameni care s-au sa­­turat sa mai suporte aro­gan­ta prima­rilor sau a pa­du­rarilor imbo­gatiti pes­te noap­te din salarii ce nu trec oficial de 900 de lei pe luna. Sunt cazuri do­ve­dite in in­stanta, sunt pa­durari dati afara dupa ce li s-au imputat sume colo­sale (pe care, desi­gur, nu le vor plati niciodata, caci si-au ascuns averile pe nu­mele unor rude sau apro­piati), sunt rapoartele Curtii de Con­turi care arata, negru pe alb, dauna de 5 miliarde de euro suferita de statul ro­man de pe urma taierilor ilegale de padure. Dar, ca si cum taierile ilegale nu ar fi fost indeajuns de crimi­nale, statul roman a dat el in­susi o mana de ajutor celor interesati sa profite de pe urma lemnului din muntii Roma­niei. Cazul celor de la Holzindustrie Schweig­hofer este de notorietate. In 2002, Guvernul Nastase a adoptat o ordonanta de ur­genta “cu dedicatie”, prin care incuraja Regia Natio­nala a Padurilor Romsilva sa incheie contracte de van­zare de masa lemnoasa, pe termen lung, de pana la 10 ani, cu agenti economici mari, a caror capacitate de productie depaseste 20.000 de metri cubi pe an. Firma Holzindustrie venea cu promisiunea a mii de locuri de munca si cu bani la bu­get, iar Guvernul Nastase s-a fa­­cut pres in fata investi­torilor austrieci, fara sa tina cont ca acestia curtau Ro­mania pentru ca fusesera for­tati sa plece din propria tara, apoi din Cehia si Polonia, din pricina stilului extrem de agresiv de exploatare a padurilor. Astfel, cu concursul statului roman, marile fir­me exploatatoare (Schweighofer, Kronospan si Egger) au pus mana pe cel mai bun lemn de la Rom­silva, fara a mai participa la licitatiile organizate de regie, la fel ca firmele mici. Conform contractelor sem­nate cu Romsilva in 2002 si 2003, Holzindustrie Schweighofer a dobandit drep­tul de a exploata in jur de 1 milion de metri cubi anual! Unele contracte au expirat la finele lui 2013, dar altele mai sunt valabile si astazi, in Alba si Sibiu. Si, oricum, Schweighofer se descurca foarte bine si fara ele, caci austriecii si-au creat intre timp un sofisticat sistem de achizitii in in­treaga tara, astfel incat mare parte din lem­nul de brad taiat la noi ajunge la ei prin interme­diari…

CITESTE SI: APOCALIPSA padurilor din ARDEAL: Mii de hectare din MARAMURES sunt lasate de izbeliste 

APOCALIPSA padurilor din ARDEAL. O demonstratie: “In 48 de ore, austriecii taie cat o fabrica de lemn romaneasca intr-un an”
 

“Credeti-ma, pentru Romania, firmele care ex­ploa­teaza masiv lemnul sunt mai periculoase si de­cat Rosia Montana Gold Corporation. Cianura Goldului afecteaza o regiune, dar Holzindustrie afec­teaza toata tara, din Apuseni pana in Radauti si Co­vasna”, aver­tiza, in urma cu putin timp, Dorel Morar, directorul executiv al fabricii de mobila “Transilvania Produc­tion”, in cadrul unui interviu pe care i l-am luat in sediul sau de lucru din Campeni. “Noi am simtit peri­colul inca de la inceputul anilor 2000, cand Holzin­dus­trie a inceput sa construiasca fabrica de la Sebes. Au semnat un contract preferential de achizitie de lemn brut de la Romsilva si au obtinut o cota foarte importanta, avand in vedere ca achizitionau cantitati uriase. Pe langa cota respectiva, se puteau baga si la alte licitatii, alaturi de firmele din zona. Furnizorii nos­tri de mobila, care sunt firme mai mici, au fost direct afectati, iar pretul lemnului a crescut verti­gi­nos”, imi explica Dorel Morar.

“Orice om intelege ca lemnul e bunul intregului popor. Toti au dreptul sa traiasca un pic mai bine de pe urma acestei bogatii naturale lasate de Dumnezeu. Nu zicea nimeni daca Holzindustrie venea aici sa faca produse finite, cu valoare adaugata, cum facem noi. Era extraordinar daca faceau asta! Nu sa vina sa ia lemnul din padure, sa-l debiteze primar si sa-l vanda mai departe, in strainatate. Bogatia tarii e van­duta pe bani de nimic! Incontinuu pleaca masini care duc lem­nul la Holtz, in Sebes si in Radauti, la fabricile lor. Colac peste pupaza, mai fac o fabrica in Covasna, la Reci. In ritmul asta, in 5 ani de zile, nu mai avem lemn! Pretul materiei prime va creste exorbitant, iar noi, cei care facem produse finite, nu o sa ne mai pu­tem sustine. Nu ai voie sa exporti cherestea dintr-o tara ca Romania, care are o atat de mare traditie in prelucrarea lemnului. Ca si Gold Corporation, marii exploatatori de padure drogheaza lumea cu promi­siu­nea de locuri de munca. Daca ar face o fabrica de pro­­duse finite, numarul de locuri de munca s-ar mul­tiplica cu patru sau cinci!”.

Dorel Morar scoate o foaie si un creion si imi face o demonstratie uimitoare, in numai doua minute. La fabrica din Sebes, Holzindustrie debiteaza 5.000 de metri cubi de bustean in 24 de ore. Deci, in 48 de ore, fac 10.000 de metri cubi. Transformat in cherestea, la un randament normal, rezulta 7.500 de metri cubi de cherestea in 48 de ore. Ei bine, asta e exact cantitatea de materie prima pe care fabrica Transilvania Produc­tion din Campeni, firma care exporta mobilier de lux in Alpii francezi si in alte regiuni cu pretentii ale lumii, o consuma intr-un an de zile!!! Imaginati-va cat lemn s-ar putea salva daca s-ar descuraja taierile masive si ar fi incurajate firmele care fac produse cu un grad inalt de finisare… Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca valoarea exporturilor de mobila din Romania, care consuma, conform demonstratiei, foarte putin lemn, a fost dubla, anul trecut, decat cea a ex­porturilor de che­restea, pentru care sunt defrisate, zilnic, zeci de hectare de padure.

CITESTE SI: Companiile austriece macelaresc padurile romanesti, iar politia aresteaza doar tarani cu carute 

APOCALIPSA padurilor din ARDEAL. Apusenii, o bomba cu ceas!

Afirmatiile lui Dorel Morar sunt sustinute si de Aurica Sereny, presedintele Asociatiei Pro­ducatorilor de Mobila din Romania (APMR). “Din cauza firmelor mari, care iau masa lem­noasa ca sa o exporte, pretul lem­nului creste foarte mult, iar fabricile de mobila devin ne­competitive”. Intr-o declaratie acor­data “Zia­rului Financiar”, ea arata ca de la in­ce­putul anu­lui, pretul lemnului a crescut cu 30-40%, iar cel al mobilei cu maximum 2-3%.

Protestele pe care exploatarea masiva a lem­nului de catre marii jucatori austrieci care controleaza piata romaneasca le-a provocat in cursul acestui an in Apuseni, in Covasna si in Suceava au atras, in fine, si atentia autoritatilor. Vale­riu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, a avut o pozitie dura vizavi de “modelul Schweighofer”. “Nu-l re­co­mand, pentru ca a gene­rat nemultumirea in­tre­prin­derilor mici si mij­locii si pierderea locu­rilor de munca. Nu a gene­rat va­loare adaugata si a omorat tot ce inseamna intreprin­deri mici si mijlo­cii”, a spus Zgonea, care a adau­gat ca, in cazul Schweig­­hofer, s-au dat ga­rantii de stat pentru zece ani si nu este un model de succes, iar daca e nevoie de o comisie de ancheta pen­tru a se cerceta ce s-a intam­plat in ultimii ani, el va sustine demersul.
Dar lamentarile guver­nan­tilor (culmea, din ace­lasi partid care a dat “Le­gea Schweighofer”), ar pu­tea fi tardive. “La mine pe strada, la Scarisoara, zece case in sus de la casa mea, toata lumea castiga un ba­nut din prelucrarea lemnu­lui. Acum, daca au mai ra­mas vreo doi. Pe restul ii asteapta foamea sau Spa­nia, daca sunt mai tineri si mai in putere…”, imi spu­ne Cristi Varciu, inganat de o mana de moti “protes­tatari”, care se tem, ca si el, ca in cativa ani, dupa ce lemnul se va termina cu totul, Apusenii vor deveni o bomba cu ceas. “Dar ce va tot povestim noi, trebuie sa vedeti cu ochii vostri, ca sa intelegeti ce se intampla, cu adevarat, aici la noi…”, ma indeamna doi baieti mai curajosi. De ce sa nu vedem, daca pentru asta am mers acolo? Asa ca ne aruncam in doua masini de teren si pornim in tromba spre locurile prin care turistii nu ajung nici din gre­seala…

CITESTE SI: Cale libera pentru reinceperea jafului din padurile Ardealului 

APOCALIPSA padurilor din ARDEAL. Cu sange rece

Sunt atatea locuri cu paduri rase de pe fata pamantului prin Apuseni, ca oame­nilor le e greu sa se decida. Pana la urma, o pornim spre zona “La Masoi”. Intram pe un drum ingust, facut din fonduri europene, parca dinadins ca sa poata facilita transpor­tarea lemnului de pe munte. Camioanele pline de busteni coboara la intervale regu­late, ca si cum ar bate ora exacta. Ai, deja, fara sa fi vazut nimic, o ciudata senzatie de conspiratie sistematica, de crima progra­mata si executata cu sange rece, fara emotii si fara complicatii inutile. Urcam minute bune inspre creierii Apusenilor, in­ghe­suin­du-ne printre TIR-urile ce vin ca tavalugul si pe langa carute cu cai batosi, ce se spetesc cu cate trei-patru busteni luuungi, ai unor brazi care, de dimineata, inca mai iscodisera cerul. Tragem pe dreapta, intr-o poienita, sa privim muntii de sus si sa ne mai luam repere pentru continuarea traseu­lui. E unul dintre cele mai frumoase locuri din Apu­seni, asa ca facem cateva fotografii, ultime­le fotografii turistice. E o vreme ca­pri­cioa­sa, soarele se joaca de-a v-ati-ascun­selea cu norii, ba e cald, ba e rece, ba ploua, ba sta de ploaie. Iesim de sub un petec de nor si mergem spre soare prin iarba inalta pana la genunchi. Un zumzet de albine invaluie, ca-ntr-o simfonie, linistea din inima Apuse­nilor… De la o vreme, insa, drumul “euro­pean” al bus­tenilor din Apuseni o coteste intr-o parte, iar noi intram, cu jeep-urile, pe drumuri forestiere. Sus, pe munte, la jumatate de ora de mers de la drumul principal, esti uimit sa descoperi o adevarata platforma industriala. Gatere peste gatere, stivuitoare, uti­laje hidraulice de incarcare, veri­tabile parcuri auto de TIR-uri si camioane… Strajuit de un cartier intreg de zgarie-nori de cherestea, rea­lizezi ca simfonia albinelor din poienita era, de fapt, simfonia drujbelor ce taiau, in departare, lemnul Apusenilor.

APOCALIPSA padurilor din ARDEAL. Scenariul unui jaf de noapte

De la o vreme, masinile se raresc, stivele de cherestea dispar si lasa loc trunchiurilor unor brazi executati sumar de dimineata si aruncati in santuri, ca-n niste gropi comune. Oameni cu securi in maini isi tot fac de lucru prin drumul nostru, intrigati ca niste “turisti” s-au abatut pana prin locurile secrete ale taierilor de pa­dure. Ii privim in ochi si stim ca am ajuns in iad, desi locul se numeste “La Stea”. “Aici, in prima­vara, era o padure frumoasa”, arata unul dintre ghizi spre coasta dealului aflat la picioarele noastre. Trei cioturi subtiri, trei brazi caraghiosi, care nu meri­tau, pe­semne, osteneala de a fi dati jos, sunt ultimii martori ai macelului. In rest, cat vezi cu ochii, pe sute de metri de jur-imprejur, doar radacinile infipte in pamant, inalte de doua palme, ca niste mici pietre fu­ne­rare, ce amintesc de eroismul unor soldati necu­noscuti. Un camp intreg, ca un cimitir, in plin paradis al Apuse­nilor! La un sfert de ora de mers mai departe, peisajul e si mai deplorabil. Intram pe un drum desfun­dat, ce desparte doua lumi. La Dorna, de-a dreapta, e o padure superba, de brad secular, proprietatea comu­nei Vadu Mo­tilor, de-a stanga e un desert postapo­ca­liptic apar­ti­nand comunei Albac. E o mizerie de ne­descris, crengi lasate aiurea peste tot, cioturi stalcite de copaci, rume­gus si doze goale de bere, pachete moto­tolite de tigari. Scena unui jaf de noapte. Ici-colo, palcuri de iedera si arbusti mici acopera mizeria. De jos, de pe terasa baru­lui din centrul Albacului sau din vreun alt loc de bel­vedere, turistii vor fi zambind foto­grafiind zo­na din departare, fara sa stie ca zambesc unui loc mort.

Pe drumul de intoarcere, o ploaie deasa, moca­neas­ca, bate incapatanat in tablia jeep-urilor. Cuvintele nu-si prea mai au locul. Ca-n exemplul de pe foaia lui Dorel Morar, demonstratia e totala. Mai coboram putin si, pe dreapta drumului, ne intampina o imagine care vorbeste singura despre drama Apusenilor. Un ma­re semn de atentionare auto cocotat peste un maldar de busteni, ca un mare semnal de alarma. SOS, Muntii Apuseni!”

Sursa foto si text: Formula AS