Aproape 10.000 de POLITISTI scosi in plus pe strada de FLORII

Aproape 10.000 de POLITISTI se vor afla in strada, suplimentar fata de dispozitivul curent, de FLORII, pentru asigurarea unui climat de ordine si siguranta publica si prevenirea producerii oricaror evenimente negative, a anuntat Inspectoratul General al Politiei Romane.

Astfel, 6.466 de POLITISTI de la ordine publica, 1.498 de la structurile de politie rutiera, 497 de la transporturi, 691 de investigatii criminale, 88 de la arme, dar si 710 de POLITISTI de la alte structuri si rezerve de interventie, se vor afla in strada, in dispozitive mixte de ordine si siguranta publica, precum si in proximitatea lacasurilor de cult sau de desfasurare a manifestarilor publice circumscrise acestei sarbatori.

Un numar de 4.235 de patrule de siguranta publica, dintre care 1.058 pedestre si 3.177 auto, vor actiona pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale.

Citeste si: Controale ale politistilor constanteni in perioada premergatoare SARBATORILOR DE PASTI

Activitatile vor fi desfasurate in sistem integrat, impreuna cu celelalte institutii cu atributii in asigurarea ordinii si linistii publice.

Pe drumurile publice, pe principalele artere din zonele turistice, pe traseele de acces catre aceste zone, precum si in zona lacaselor de cult religios, POLITISTII de la rutiera vor actiona pentru mentinerea fluentei si prevenirea producerii unor evenimente grave, in general a celor generate de excesul de viteza, fiind amplasate, in acest sens, in trafic, aparate radar.

POLITISTII de la transporturi vor asigura patrularea in 284 de trenuri de calatori precum si in 289 statii si triaje de cale ferata. Totodata, 33 de trenuri de marfa vor fi insotite, pe durata deplasarii, de catre politisti.

De asemenea, in aceasta perioada, POLITISTII de la transporturi vor patrula in 14 aerogari (internationale si nationale), precum si in 20 de porturi la Marea Neagra sau pe Dunare.