Aproximativ 90 de utilaje pregatite sa deszapezeasca toate strazile Sectorului 1

Aproximativ 90 de utilaje si 300 de persoane sunt pregatite sa intervina pentru deszapezirea si combaterea poleiului pe toate cele 1080 de strazi ale Sectorului 1.

Administratia Nationala de Meteorologie(ANM) a emis o avertizare cod galben de ninsori valabila de marti de la ora 20.00 pana miercuri la ora 14.00 in Bucuresti si mai multe judete din tara. In aceasta perioada va ninge, iar vantul va avea intensificari cu viteze de 50-55 de kilometri pe ora si temporar 65-70 de kilometri pe ora.

Potrivit strategiei de deszapezire aprobata de Consiliul Local Sector 1, compania Romprest este pregatita sa intervina  in perioada sezonului rece 2013- 2014 cu aproximativ 90 de utilaje dotate corespunzator: (abrollkippere, autocisterne, basculante, auto-cisterne multifunctionale, incarcatoare frontale, multicar, tractoare si unimoguri).

Totodată, 300 de persoane – minim 100 de persoane/pe schimb, vor actiona 24 din 24 h, in vederea indepartarii manuale a zapezii de pe trecerile de pietoni, din statiile RATB, refugii RATB, cai acces institutii publice. Numarul personalului va fi suplimentat, in functie de conditiile meteo.

Compania Romprest a luat din timp masuri pentru asigurarea stocului de materiale antiderapante. Astfel, prestatorul serviciului de deszapezire din Sectorul 1 detine pe stoc, pana in acest moment, 6.000 tone de sare si peste 2.000 tone de clorura de calciu.

sursa foto: primaria sectorului 1