Arad: Un polițist beat a omorât un bărbat pe trecerea de pietoni! Video

Un bărbat în vârstă de aproximativ 68 de ani a fost lovit mortal, pe trecerea de pietoni, de un polițist! Accidentul a avut loc în municipiul Arad. Potrivit martorilor, polițistul băut circula cu viteză.

Şoferul are 34 de ani şi este poliţist din 2012, el fiind în timpul liber în momentul producerii accidentului şi la volanul unui autoturism privat.El este cercetat și pe linie administrativă de către superiori.

Victima se deplasa regulamentar pe trecerea de pietoni, pe lângă bicicletă, moment în care a fost lovită şi aruncată în aer aproximativ 20 de metri, de către un autoturism FORD care se deplasa dinspre Micălaca spre Podgoria pe banda a doua, scrie ghidularadean.ro.

Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul alcooltest iar rezultatul a fost 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. La scurt timp de la producerea evenimentului, victima a decedat. În cauză, pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest eveniment”, a declarat Lorena Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Sursa video: youtube