Armenii s-au strans astazi la Manastirea Hagigadar, cunoscuta sub numele de “Biserica dorintelor”

Sute de armeni din tara si din strainatate s-au aflat, duminica, la Suceava, la Manastirea Hagigadar, cunoscuta sub numele de “Biserica dorintelor”, cu prilejul hramului bisericii manastirii, multi dintre acestia urcand in genunchi dealul pe care se afla lacasul de cult.

Sfanta Liturghie a fost oficiata de inaltpreasfintitul Episcop Datev Hagopian, primat al Diocezei armenilor din Romania, alaturi de un sobor de preoti, iar printre cei prezenti s-au aflat si deputatul minoritatii armene Varujan Pambuccian si presedintele Uniunii Armenilor din Romania, Varujan Vosganian.

Multi dintre pelerini au urcat in genunchi dealul pe care se afla biserica Hagigadar, dupa care au inconjurat tot in genunchi biserica manastirii pentru a li se implini dorintele. 

Dupa slujba, credinciosii au fost binecuvantati de arhimandritul Datev Hagopian, care a rostit in limba armeana o rugaciune pentru sanatatea celor prezenti. 

Citeste si: PROCESIUNE cu moastele lui CONSTANTIN BRANCOVEANU, la Palatul Mogosoaia

Deputatul Varujan Pambuccian a spus ca Adormirea Maicii Domnului este cea mai mare sarbatoare a comunitatii armene pentru ca reuseste sa reuneasca toti armenii din Romania, o data pe an, in acelasi loc. 

“Din punctul acesta de vedere este de departe cea mai importata sarbatoare comunitara. Vorbim aici de o traditie indelungata. Practic, nu cred ca a fost vreun an intrerupta din momentul in care a fost construita manastirea de aici si vorbim de o traditie atat de indelungata incat ea a devenit un bun comunitar, ceea ce este foarte important. Fiecare vine cu gandurile lui, dar in acelasi timp toti armenii vin cu bucuria de a se reintalni. Este singurul moment in care, cu siguranta, te poti intalni cu armenii de peste tot”, a spus Pambuccian.

Citeste si: Bisericile Sf. Gheorghe din Bucuresti si Mogosoaia isi DESCHID ALTARELE, la 300 de ani de la MOARTEA BRANCOVENILOR

Presedintele Uniunii Armenilor din Romania, Varujan Vosganian, a afirmat, la randul sau, ca in acest an pelerinajul prilejuit de sarbatorea Adormirea Maicii Domnului a fost mai amplu si a inceput vineri, la Dumbraveni (Sibiu), unde exista o catedrala armeana din secolul XVIII, una dintre cele mai mari pe care armenii le-au construit, iar sambata, la Botosani, a fost resfintita Biserica Sfanta Maria, care a fost construita la 1350, inaintea Descalecatului, ceea ce l-a facut pe Nicolae Iorga sa spuna ca armenii in Moldova nu sunt veniti, ci sunt fondatori. 

Manastirea Hagigadar este un important loc de pelerinaj pentru armenii din Romania si din diaspora, iar de peste o suta de ani in duminica din preajma sarbatorii Adormirii Maicii Domnului are loc pelerinajul de hramul Manastirii Hagigadar. 

Manastirea Hagigadar a fost construita in anul 1512 de catre doi frati, negustori armeni.