Asasinul lui John Lennon dezvăluie, după 40 de ani, care a fost motivul real al crimei

La 40 de ani distanță după comiterea odioasei crime, Mark David Chapman, asasinul lui John Lennon, a recunoscut în fața comisiei de eliberare condiționată care a fost motivul real pentru care a făcut gestul reprobabil.

Mark David Chapman, în vârstă de 65 de ani, a cerut, în luna august, pentru a 11-a oară eliberarea condiționată, însă apelul lui a fost respins. Membrii comisiei se tem că acesta este încă un pericol pentru societate. Conform transcrierii audierii, Chapman a recunoscut că l-a ucis pe Lennon pentru propria mândrie, pentru gloria personală. De asemenea, a declarat în fața comisiei că ar fi meritat pedeapsa cu moartea pentru ce a făcut.

„Vreau doar să reiterez că-mi pare rău pentru crima pe care am comis-o… Nu am nicio scuză. A fost pentru gloria personală. Cred că este cea mai cumplită crimă care poate exista, să faci așa ceva unui om atât de inocent. El (Lennon) era atât de faimos. Nu l-am ucis pentru caracterul lui sau pentru ce fel de om era. Era un familist. Era un simbol. L-am ucis pentru că era foarte, foarte, foarte celebru și acesta este singurul motiv, a fost totul pentru gloria personală, am fost foarte, foarte egoist. Îmi pare rău pentru durerea pe care i-am produs-o lui Ono. Mă gândesc mereu la asta”, a spus Mark David Chapman.

Mark David Chapman l-a împușcat pe Lennon în fața clădirii de apartamente în care starul locuia, în Manhattan, în decembrie 1980.

Audierea a avut loc în 19 august, la Wende Correctional Facility, în New York, unde Chapman este închis de 8 ani. Avea 25 de ani când l-a ucis pe Lennon. Se consideră o persoană foarte religioasă, un creștin devotat. Mark David Chapman este căsătorit, iar soția sa locuiește în apropierea închisorii. Va putea cere din nou eliberarea condiționată în august 2022.

Sursa foto: BBC