ASF cheama in instanta FONDUL PROPRIETATEA

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a chemat FONDUL PROPRIETATEA in instanta ca sa recupereze suma de de 958.686 lei, reprezentand anumite comisioane de reglementare care, in mod normal, ar fi fost platibile ASF, dar pe care Fondul a fost obligat sa le plateasca mai multor investitori FNI, potrivit unei hotarari de validare a popririi pronuntata de Tribunalul Bucuresti, conform unui comunicat al FONDULUI PROPRIETATEA, informeaza postul Realitatea Tv.

In martie 2013, pagubitii FNI care au castigat in instanta despagubiri din partea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (inglobata, apoi, in Autoritatea de Supraveghere Financiara, alaturi de CSA si CSSPP) au incercat sa isi recupereze banii din comisioanele datorate CNVM de catre Bursa de Valori Bucuresti si de catre brokeri, iar ulterior s-au indreptat impotriva Fondului Proprietatea, potrivit Realitatea.

Atunci, reprezentantii FP au confirmat ca Fondul a primit 282 de notificari din partea investitorilor FNI care sunt in proces de executare a anumitor decizii ale instantei impotriva CNVM, cerand Fondului sa redirectioneze platile comisionului aferent CNVM catre executorul judecatoresc, pentru o suma totala de 8.711.422,91 lei.

La data repectiva, CNVM a transmis brokerilor sa nu dea curs cererilor de executare silita prin poprire a sumelor datorate CNVM, intrucat acestea sunt destinate finantarii organizarii si functionarii CNVM si se incadreaza in categoria sumelor din care nu se pot achita creante stabilite prin titluri executorii in sarcina CNVM. Comisia a invocat, atunci, o lege care o protejeaza in fata pagubitilor FNI.

Dupa infiintarea Autoritatii de Supraveghere Financiara, problema despagubirii investitorilor FNI a fost pasata la AAAS (fosta AVAS). Chiar daca AAAS a preluat problema, investitorii s-au indreptat impotriva ASF.

Sursa foto: ziarul financiar