Asia Express sezonul 4. Lista completă a concurenților. Declarații

Asia Express sezonul 4. Antena 1 a anunțat lista completă a concurenților, iar telespectatorii fideli ai show-ului de televiziune nu vor fi dezamăgiți nici de această dată. Numeroase vedete se vor lupta și în sezonul patru de la Asia Express pentru premiul cel mare pus în joc de organizatori.

Filmările pentru Asia Express 4 vor începe luna aceasta, iar perechile de concureți vor merge pe „Drumul Împăraţilor” în Turcia, Georgia şi Azerbaidjan. Noua prezentatoare este Irina Fodor. Oase a rămas co-prezentator, iar Marius Damian este povestitorul emisiunii.

Cele 9 echipe pentru Asia Express 4 sunt: Connect-R şi Shift, Lidia Buble şi Estera (sora ei), Cosmin Natanticu şi Eliza (soţia lui), Adriana Trandafir şi Maria Speranţa (fiica ei), Mihai Petre şi Elwira Petre (soţia lui), Alexandra Ungureanu şi Anca Ungureanu (mama Alexandrei), Patrizia Paglieri şi Francy (fiul ei), Cuza şi Emi de la Noaptea Târziu, Lorelei şi Zarug.

„O viaţă am aşteptat o astfel de oportunitate… să pot să-mi spun povestea şi într-un alt context. Sunt extrem de competitivă, dar habar n-am cum am sa fac faţă când adaug stresul şi epuizarea. Vin să câştig şi să-mi arăt că pot mai mult. Noi suntem 11 fraţi. Cât o echipă de fotbal… am ales-o însă pe Esty, pentru că împreună suntem Double Bubble Trouble”, a declarat Lidia Buble.

„Asia Express ne va pune la încercare răbdarea şi anduranta. Ne-am propus să trăim pas cu pas această experienţă unică în stilul caracteristic Natanticilor, adică cu umor”, au povestit soţii Natanticu.

„Cea mai provocatoare experienţă personală, de până acum, singura în care o să ne testăm limitele, puterea de a merge cu adevărat mai departe, după ce o să spunem: gata, până aici, nu mai pot. Împreună, pentru prima oară, suntem o echipă în situaţii nemaintâlnite, în locuri neştiute, în condiţii netrăite şi nebănuite. O să trecem prin multe bune şi rele şi o să încercăm să facem faţă cerinţelor. Sperăm ca timpul nepetrecut împreună până acum să se adune într-un exercitiu de iubire, ambiţie, autocunoaştere, bucurie şi joacă, sperând să nu regretăm niciodată această alegere. Asia Express, noi suntem pregătite, tu?”, a declarat Maria Speranţa, fiica Adrianei Trandafir.

„Când am primit propunere de a participa la Asia Express, nu credeam că vom pleca, mai ales că era vorba de amândoi. 1000 de întrebări au apărut în capul meu. Cum să mă organizez? Fetele? Casa? Serviciul? Oare este posibil? Dar recunosc că sunt o femeie foarte curioasă. Curioasă să întâlnesc oameni noi, locuri noi, culturi noi. Atât de curioasă, încât nu am putut sa ratez Asia Express. Ce ne aşteaptă? Nu ştiu! Dar vreau sa văd!”, a povestit Elwira Petre.

„Asia Express e un proiect tv fabulos şi o competiţie care m-a ţinut cu sufletul la gură de la primul sezon. Mi-am închipuit de multe ori cum ar fi sa particip, iar acum, cu câteva zile înainte de plecare, încă mi se pare că visez că se întâmplă! Am ales să fac echipă cu omul către care alerg întotdeauna prima dată să-i povestesc tot ce trăiesc, pe plan artistic sau personal – mama. De data asta, nu va fi nevoie să-i povestesc, pentru că va fi alături de mine, cu iubire şi incredere, în mijlocul aventurii, şi sper să fie cea mai tare experienta a noastră împreună!”, a mărturisit Alexandra Ungureanu.

„Pentru noi doi, această expeerienţă este un vis împlinit şi ne bucurăm enorm să trăim toate astea împreună!”, au povestit Patrizia şi Francy.

„Plecarea în Asia Express deja mi-a stârnit emoţii pe care nu credeam că sunt capabil să le simt sau că le am. Abia aştept să trăiesc experienţa asta pe pielea mea; sunt convins că îmi va fi greu, dar îmi voi crea nişte amintiri pentru o viaţă. Am decis să mergem în Asia ca să îmi testez prietenia cu Emi. Dacă ne înţelegem şi acolo, o să îl cer de prietenul meu cel mai bun!!Sper să stăm cât mai mult în concurs”, a declarat Cuza.

„În general, iau viata cu tot ce e mai bun în ea, aşa că am răspuns instant “da” la o vacanţă prelungită pe banii altora.  Mă aştept să fie cu hohote de râs şi înfiorător de greu, dar hei, m-am antrenat toată viaţa să caut şi să găsesc soluţii pentru orice situatie. Altfel, mă bazez pe tehnicile mele avansate de seducţie şi pe ambulanţa de pe traseu.  De vis va fi!”, a declarat Lorelei.

Sursa foto: Antena 1