Astra Giurgiu – Maccabi Haifa 1-1 (in tur:0-2) / Astra a fost eliminata din Europa League

Astra Giurgiu a fost eliminata din Europa League de formatia Maccabi Haifa. Dupa 0-2 in turul playoff-ului, disputat in Israel, “astralii” nu au izbutit decat o remiza in mansa secunda, scor 1-1.

Partida a inceput in nota de dominare a oaspetilor, care desi se aflau in avantaj au incercat sa transeze soarta “dublei” inca din primele minute. Treptat, baietii lui Isaila au reusit sa echilibreze meciul, astfel ca au aparut si primele ocazii la poarta lui Saranov.

In minutul 27 romanii reusesc sa deschida scorul, Valerica Gaman punctand cu un sut din sase metri dupa o gafa a goalkeeperului celor de la Maccabi.

Condusi pe tabela, israelienii s-au aruncat in atac. Katan a ratat o prima ocazie, insa dupa numai cateva minute Rayo a restabilit egalitatea transformand o lovitura libera cu largul concurs al lui Lung junior.

Pana in final nu s-a mai intamplat nimic, oaspetii fiind multumiti cu rezultatul de pe tabela arenei din Piatra Neamt, in timp ce elevii lui Daniel Isaila nu au putut depasi un adversar mai bun. Astfel, astralii isi iau la revedere de la Europa League, dupa ce au participat, in premiera, in aceasta competitie.

Sursa foto: maarim