Astra Giurgiu – NK Domzale: Slovenii au venit cu autocarul la Bucuresti!

Astra Giurgiu va disputa, in aceasta seara, mansa a doua din turul I preliminar al Europa League in compania gruparii slovene NK Domzale. Echipa oaspete ales sa parcurga cei aproximativ 1200 de kilometri cu autocarul, din ratiuni financiare.

Astra Giurgiu si NK Domzale se vor intalni, in aceasta seara, pe National Arena din Capitala pentru a disputa mansa retur a meciului din turul I preliminar al Europa League. Partida va incepe de la ora 21.00 si va fi transmisa, in direct, de postul de televiziune Digi Sport.

In urma cu o saptamana, Astra Giurgiu s-a impus cu scorul de 1-0, la Domzale, gratie unui joc foarte bun facut de elevii antrenorului Daniel Isaila, care au debutat, in premiera, in cupele europene. In aceste conditii, echipa noastra are cele mai mari sanse de a trece in turul II.

NK Domzale a ajuns la Bucuresti, in cursul serii de ieri, dupa un drum obositor de aproximativ 1200 de kilometri, pe care jucatorii si oficialii sloveni l-au parcurs, din ratiuni financiare, cu autocarul.

Astra Giurgiu s-a pregatit la baza de la Buftea, la antrenamente participand si Tembo, jucatorul african revenind, in sfarsit, din vacanta. Septarul astralilor a fost iertat de oficialii giurgiuveni si va fi rezerva in aceasta seara.

Pentru acest meci, oficialii Astrei au inchiriat doar primul inel al stadionului National Arena din Bucuresti si au scos la vanzare 10.000 de bilete.

Iata cum arata echipele probabile:

ASTRA GIURGIU: Lung jr – Matel, Ben Yousef, Muresan, Morais – Yahaya, Seto – Enache, Budescu, Bukari – Fatai. Antrenor: Daniel Isaila

NK DOMZALE: Vidmar – Kous, Skubic, Ljubovic, Janza – Majer, Stankovic, Bozovic – Parker, G. Vuk, Gabric. Antrenor: Stevan Mojsilovic

Arbitri: Yaroslav Kozyk – Oleksandr Voytyuk, Oleksandr Korniyko. Rezerva: Sergiy Berezka (toti din Ucraina)

Delegat UEFA: Balasz Makray (Ungaria); Delegat UEFA pentru arbitri: Karen Nalbandian (Armenia)

Stadion: National Arena (Bucuresti)

Sursa foto: prosport.ro