TURCIA: ATAC ARMAT in CLUBUL REINA din ISTANBUL de ANUL NOU: Cel putin 39 de MORTI si 69 de RANITI

Cel putin 39 de persoane si-au pierdut viata intr-un atac armat, dupa ce un barbat a deschis focul la intamplare in clubul Reina din Istanbul. Intre 500 si 600 de persoane sarbatoreau trecerea dintre ani acolo.

De asemenea, alte 69 de persoane au fost ranite in atacul armat, care a avut loc in jurul orei locale 01.30 (ora 00:30, ora Romaniei – n.red.). Dintre cei 39 de morti, 16 sunt straini. “Un terorist cu o arma care avea teava lunga… a dus la capat in mod brutal si salbatic acest atac, dupa ce a deschis focul spre persoane care erau aici pur si simplu pentru a sarbatori Anul Nou”, a declarat guvernatorul din Istanbul, Vasip Sahin, aflat la fata locului.

Atacatorul a impuscat mai intai un politist si un civil care erau in fata clubului de noapte. Imaginile au fost surprinse de camerele video de la intrarea in club. Unii martori sustin ca atacatorul vorbea in limba araba. Mai multe persoane au sarit in apele Bosforului pentru a scapa cu viata. Nu este clar pana in acest moment daca este vorba de un singur atacator. Martorii vorbesc despre un atacator care a intrat in club si a inceput sa traga la intamplare in oameni. Atacul nu a fost revendicat pana in acest moment. Politia inca il cauta pe “teroristul” responsabil de atac.

Clubul Reina are un renume international si este frecventat de turisti, artisti, fotbalisti, dar si de celebritati din TURCIA. Politia turca inca il cauta pe atacator. autoritatile si-au exprimat convingerea ca acesta va fi curand capturat. Printre victimele atacului nu se afla si romani, a informat Ministerul de Externe, la solicitarea Digi24. Cetatenii romani afectati pot solicita asistenta consulara la urmatoarele numere de telefon ale Consulatului General al Romaniei la Istanbul – (0090) 212 3583541, (0090) 90 212 3580516, (0090) +90 212 3583537.

Sursa foto: hurriyet