Atac terorist New York: Criminalul avea legaturi cu Statul Islamic

Un camion a intrat in oameni, marti, pe o strada din cartierul new-yorkez Manhattan. Cel putin 8 persoane au murit. Soferul a fost retinut imediat.
Suspectul retinut de politie are 29 de ani, anunta oficialii.

UPDATE 2: Autorul atentatului cu furgoneta avea legaturi cu gruparea jihadista Statul Islamic, a declarat miercuri guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo.

Barbatul de 29 de ani, identificat drept Sayfullo Saipov, “este un las pervertit, avea legaturi cu Statul Islamic si s-a radicalizat” in SUA, a afirmat guvernatorul pentru CNN. “Deabia dupa ce a sosit in SUA a inceput sa se informeze asupra Statului Islamic si a islamismului radical”, a mai spus Cuomo.

Cuomo a spus, insa, ca atacatorul era cunoscut de Politia din New York pentru fapte minore. Sayfullo Saipov, originar din Uzbekistan, a sosit in anul 2010 in SUA, unde dispune de permis de rezidenta permanenta.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, atentatorul a lasat un mesaj scris, de mana, prin care jura credinta Statului Islamic. Mesajul in araba a fost gasit in apropierea camionetei conduse de el

UPDATE 1: Suspectul retinut de politie se numeste Sayfullo Saipov, are 29 de ani si e din Tampa, Florida, potrivit unor surse citate de media locala. Politia a confirmat ca suspectul are 29 de ani, dar nu i-au divulgat identitatea. Oficialii au spus ca soferul a intrat cu camionul intr-un autobuz scolar. Doi copii si doi adulti au fost raniti.

Cand a fost prins, avea asupra lui o pusca de paintball si un pistol cu aer comprimat, transmit jurnalistii de la The Guardian.

STIRE INITIALA

Guvernatorul statului New York a anuntat ca 12 persoane sunt ranite in urma atacului, dintre care 11 sunt in stare grava. Primarul Bill de Blasio a confirmat ca 8 oameni au murit in atac.

Surse de politie declara ca soferul camionului a intrat pe o pista de biciclete din Manhattan. Vehiculul s-a ciocnit apoi cu un camion Home Deport, iar soferul a iesit avand in mana ceea ce parea a fi o arma de foc. Asa ca a fost impuscat de politie si retinut.

FBI si Politia din New York trateaza incidentul ca fiind un potential atac terorist. Prima reactie de la Donald Trump a venit pe Twitter: “In New York City, se pare ca este un alt atac al unei persoane foarte bolnave si tulburate. Fortele de ordine urmaresc indeaproape. NU IN SUA!”

Atacul pare a fi un act specific Statului Islamic, afirma Rita Katz, directorul Institutului american SITE, specializat in monitorizarea mesajelor transmise online de grupuri islamiste. “Nu exista nicio revendicare a unui grup terorist dupa atacul din New York. Totusi, stilul atacului (utilizarea unui vehicul) se potriveste actelor inspirate de ISIS”, a scris Rita Katz pe Twitter.

Sursa foto: the independent