CATALIN BECIU, vicepresedintele ALDE, s-a autosuspendat din functie dupa iesirea golaneasca la adresa manifestantilor anti GRATIERE

Vicepresedintele ALDE CATALIN BECIU (foto), fost secretar de stat in Ministerul Energiei si unul dintre fondatorii partidului, scrie pe Facebook, despre protestele impotriva legii gratierii, ca a fost o “manifestatie nazista”, iar protestatarii au fost “niste cretini”. “Animalelor, mi-e scarba de voi”, continua el, care apoi spune ca “face spume”. “Jos Kovesi, Iohannis” scrie CATALIN BECIU, inainte de a afirma ca este “om de afaceri”. 

UPDATE 1: CATALIN BECIU a sters postarea amintita in dimineata zilei de vineri.Beciu a anuntat tot pe Facebook, vineri, ca s-a autosuspendat. 

“Cu precizarea asta chiar ca inchei: trecerea “pe persoana fizica”, din postarea de aseara, inseamna autosuspendare. De ce? Pentru ca am avut o reactie care astarnit patimi, tonul fiind nepotrivit, in mod evident, dar si pentru ca am nevoie de ridicarea tuturor constrangerilor care m-ar putea impiedica sa imi exprim opiniile. Ma refer la fond, nu la forma. Am trimis deja documentul¬” a scris Beciu. 

STIRE INITIALA

CATALIN BECIU a revenit cu o noua postare joi seara dupa ora 21.00, in care reia aceleasi declaratii si afirma: “Inainte sa imi analizati limbajul folosit in postare, la adresa manifestantilor, va atrag atentia ca m-au facut mizerabil, prin scandări, la maxima audiență, pe toate televiziunile”.  CATALIN BECIU a fost secretar de stat, in anul 2015, la Ministerul Energiei, IMM-urilor si Mediului de Afaceri, noteaza News.ro. 

Postarea initiala a fost publicata joi dupa-amiaza:

“Ieri a avut loc prima manifestatie nazista, din ultimii saptezeci de ani, in Romania.
Au iesit niste cretini care vor tortura in locul privarii de libertate si lagare de exterminare in locul inchisorii.
Mai vor si incalcarea Constitutiei, care garanteaza dreptul la demnitate si la tratament uman.
Animalelor, mi-e scarba de voi. De toti aia care ati fost pe strada, aseara. Atat de scarba incat as iesi impotriva voastra, tot acolo, in strada.
Doar ca vreau sa fiu sigur ca pot sa respect Constitutia, care va garanteaza dreptul la viata…
Astazi, nu sunt sigur.
Fac spume cand vad nazisti.
Multe spume.
Jos Kovesi, Iohannis, Mungiu Mictiunedi si, in general, jos cretinii si nazistii!
Editez:
A, stiu ca limbajul nu-i politic.
Si?
Sunt om de afaceri.”

Sursa foto: realitatea