ATENTATE TERORISTE PARIS: SALAH ABDESLAM nu a fost prins la timp dintr-o cauza incredibila

Informatii potential cruciale despre anturajul lui Salah Abdeslam, obtinute inca de la sfarsitul anului trecut de un inspector din politia belgiana, nu au fost luate in seama de superiorul sau, din cauza unui conflict intre cei doi.

Seful politiei din Malines-Willebroek, Yves Bogaerts, era nemultumit ca inspectorul nu dezvaluie intotdeauna sursa informatiei sale. Pe fondul acestui conflict, inspectorul a fost in concediu de boala timp de un an, perioada in care transmitea in continuare informatii colegilor sai, in calitate de expert in probleme de radicalizare, potrivit revistei Knack citate de agentia Belga, noteaza Agerpres.

Tocmai pe baza unor informatii a caror sursa nu putea fi divulgata, el a facut si trimis un raport la sfarsitul lui noiembrie in legatura cu Abid Aberkan, cel care l-a ajutat sa se ascunda, in locuinta sa din Molenbeek, pe Salah Abdeslam, suspectul cheie urmarit de autoritati dupa comiterea atentatelor de la Paris din 13 noiembrie.

Comitetul P, o directie care supravegheaza activitatea departamentelor de politie din tara, intreprinde acum o ancheta pentru a afla de ce raportul nu a fost introdus imediat in baza de date generale a politiei.

Presa belgiana relata la 25 martie ca un politist belgian din orasul Malines (Mechelen, regiunea Flandra din Belgia) avea inca din 7 decembrie 2015 adresa exacta la care se ascundea Salah Abdeslam. Respectivul politist ar fi transmis informatia superiorilor sai din Malines, dar raportul confidential nu a fost niciodata transmis mai departe politiei din Bruxelles, scria presa belgiana, care cita surse judiciare.

In raportul intocmit de politistul din Malines se mentiona ca Salah Abdeslam era ajutat sa se ascunda si sa se deplaseze de complicele sau Abid Aberkan. Politistul din Malines aflase informatia de la un coleg de origine musulmana, care la randul sau primise pontul de la comunitatea musulmana din Malines. Abdeslam a fost retinut pe 18 martie, fiind gasit ascunzandu-se in locuinta lui Abid Aberkan.

Sursa foto: le parisienne