ATERIZARE RATATA la CLUJ: Cutiile negre ale avionului Blue Air vor fi analizate in Franta

Cele doua cutii negre ale aeronavei Blue Air vor fi trimise in Franta pentru a fi analizate de catre specialisti. Intre timp, aeronava implicata in incident a revenit la zborurile comerciale, informeaza B1TV.

Dupa multiplele semne de intrebare din ultimele zile, oamenii legii isi pun sperantele acum in cutiile negre ale avionului Blue Air. Acestea au fost deja ridicate de pe aeronava, iar pentru rezultate cat mai precise, cutiile negre vor fi decodificate la un laborator specializat din Franta, sustin surse din domeniul sigurantei aviatiei. 

CITESTE SI:MT: O comisie va cerceta INCIDENTUL AERIAN de la AEROPORTUL din CLUJ

Ancheta in cazul avionului care a iesit de pe pista va trebui sa afle ce s-a intamplat in acest caz. Cert este ca in nicio discutie publica de pana acum dintre turnul de control si piloti nu se vorbeste de zapada existenta pe pista de aterizare si care, potrivit pasagerilor, a fost cea care a pus de fapt cele mai mari probleme.

Deocamdata, Consiliul judetean Cluj a dat de ințeles ca nu va lua nicio masura impotriva directorului aeroportului, David Ciceo. 

”Directorul aeroportului ne-a dat toate asigurarile ca din punctul de vedere al serviciilor pe care Aeroportul Cluj le presteaza pentru operatorii aero, toate lucrurile au stat in regula, ca dezpazirea – ningea fara indoiala in acel moment – se gasea in parametrii in care o aeronava poate sa aterizeze. Daca intre aeronava si turnul de control au existat insuficențe de comunicare, noi nu stim”, a declarat Marius Manzat,  presedintele Consiliului Județean Cluj.

CITESTE SI: INCIDENT AVIATIC PE AEROPORTUL DIN CLUJ. TRAFICUL AERIAN A FOST RELUAT. RAPORT OFICIAL AL BLUE AIR. UPDATE

Intre timp, compania Blue Air a folosit din nou avionul Boeing implicat in incidentul de pe aeroportul din Cluj. Aeronava a fost utilizata de operatorul low-cost in cursul zilei de astazi, pentru o cursa intre Romania si Italia.

Sursa foto: voceatransilvaniei