Au discutat împreună și s-au înțeles separat! Ponta i-a dat cu flit, Orban spune că fostul premier se alintă

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat, joi, că a discutat cu premierul desemnat, Ludovic Orban, dar a rămas la aceeași opțiune: Pro România nu va susține noul guvern. La rândul său, liberalul a declarat, dupa discutiile cu Pro Romania legate de sustinere la vot pentru învestirea Executivului, că este „convins” ca Pro Romania va vota guvernul și a amintit despre ce s-a întmplat la moțiunea de cenzură.

”A fost o discuție foarte scurtă, că nu avem foarte multe de discutat. Discuțiile nu puteau să avanseze în sensul că vom susține guvernul, pentru că noi nu susținem. Noi suntem un partid mic, dar avem un obiectiv mare și anume să apărărăm social-democrația din România.

Am spus că susținem să avem alegeri parlamentare anticipate, care să fie organizate odată cu alegerile locale sau la o săptămână după. Ar fi bine și pentru România, am ști din mai cine are majoritate, cine conduce România.”, a spus Victor Ponta.

Premierul desemnat să formeze guvernul, Ludovic Orban (PNL), a declarat joi, dupa discutiile cu Pro Romania legate de sustinere la vot pentru învestirea Executivului, ca desi momentan partidul lui Victor Ponta nu i-a spus clar ca parlamentarii partidului ii vor vota guvernul, este „convins” ca Pro Romania va vota guvernul si ca amintit despre ce s-a intamplat la motiunea de cenzura.

„Mi s-a părut că ne-am înțeles că România are nevoie de un Guvern care să asigure stabilitate, să elaboreze legea bugetului de stat pe anul 2020 și să rezolve marile probleme cu care se confruntă astăzi România. A fost o discuție pozitivă, în care am depășit puncte de diferență. Am încredere că până la final ne vom înțelege și că vom avea susținerea celor de la Pro-România. (….) A rămas să avem runda a doua. După cum au mers discuțiile, eu sunt optimist (…) nu a fost nicio discuție referitoare la vreun portofoliu ministerial. Nici ei nu au cerut, nici noi nu am oferit”, a declarat Ludovic Orban, după negocierile cu Pro România.

El a adăugat că s-a înțeles cu Pro România în privința reducerii subvenției pentru partide și că PNL e deschis pentru alegeri anticipate, însă doar în urma unui acord. Legat de faptul ca Ponta a zis ca mai intai sa se inteleaga celelalte 5 partide ca sustin Guvernul si pe urma mai vine si Pro Romania la discutii, Ludovic Orban a amintit ca si la motiunea de cenzura Pro Romania a fost printre ultimele partide care au decis sa voteze pentru demiterea Guvernului, dupa ce au incercat mai intai sa faca o intelegere cu PSD.

„Am răspuns, așa cum era normal, invitației de a avea o scurtă discuție. A fost f scurtă, că nu era cazul de mai mult. Noi avem un obiectiv mare – vrem să apărăm interesele electoratului de stânga, care a fost trădat de conducerea PSD. Discuțiile nu puteau să avanseze, să spunem că votăm guvernul. Nici vorbă de așa ceva”, a mai declarat Victor Ponta.

Sursa foto: realitatea