Aurel Radu, directorul Metrorex: Pana la inceperea anului scolar vom incepe saparea tunelului de la metrou

Ministerul Transporturilor a primit confirmarea ca Metroul din Drumul Taberei a fost inclus in Programul Operational Sectorial pe Transport si va primi fonduri europene nerambursabile. Aurel Radu, directorul general al Metrorex, ne asigura ca pana pe 15 septembrie ”Varvara” si ”Filofteia” vor începe sa sape la Magistrala 5.

”Avem banii asigurati lucrarilor, deja constructorii au adus 8-10 basculante cu echipamente necesare sapaturilor. Pana pe 15 septembrie, incepe saparea  tunelului de la metrou de catre cele doua scuturi (frezele gigantice denumite Varvara si Filofteia). Am primit 400 de milioane de lei, bani din fonduri europene nerambursabile. Acum totul depinde numai de noi”, ne-a declarat Aurel Radu, directorul general al Metrorex.

Metroul din Drumul Taberei are o lungime totala de aproximativ sase kilometri si va avea zece statii: Raul Doamnei, Valea Argesului, Valea Ialomitei, Romancierilor, Parcul Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militara si Eroilor.

 sursa foto: metrorex