Australian Open 2019. Simona Halep, o nouă calificare cu emoții în turul al treilea

Numărul unu mondial în tenisul feminin, românca Simona Halep, s-a calificat cu emoţii în runda a treia a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după o victorie cu 6-3, 6-7 (5), 6-4 în faţa americancei Sofia Kenin, joi, la Melbourne.

La finalul meciului, Halep, vădit epuizată, și-a exprimat speranța că în meciurile următoare va juca mai bine. ”Vă mulțumesc celor din tribune, celor care ați privit. Întotdeauna mi-a plăcut să joc la Melbourne, sper să o fac mai bine decât azi.”, a spus Simona Halep.

În turul trei de la Australian Open, Halep va juca împotriva americancei Venus Williams. Partida va avea loc sâmbătă dimineața.

Sursa foto: WTA