Avantajele ATM-urilor Bitcoin. Cum poți obține o franciză în orașul tău?

România a fost una dintre primele țări din lume în care a existat posibilitatea de a tranzacționa cryptomonede. În anul 2014 a fost înființată prima companie care se ocupa cu monedele virtuale, prin aducerea primei mașinării destinată cumpărării și vânzării de Bitcoin. Robocoin ATM a fost primul bancomat adus de cei doi frați români, George și Constantin Rotariu în București, pe o străduță îngustă din centrul capitalei, în zona Unirii. Astfel încât, cei doi au pus România pe harta financiară a lumii.

Cei doi fondatori își doreau la vremea respectivă să facă posibilă cumpărarea de la astfel de bancomate și de alte monede, Robocoin fiind disponibil doar pentru Bitcoin. De asemenea, din declarațiile CEO-ului, George Rotariu reiese faptul că cei doi își doreau să extindă firma și în alte orașe mari din țară, dând că exemplu Iași și Timișoara. Și ce să spunem? Le-a cam ieșit! În prezent, firma se bucură de un real succes! Sigur că nu doar cu Iași și Timișoara au reușit să se dezvolte, ci cu încă 48 de astfel de bancomate, fiind cea mai extinsă rețea de ATM-uri din țară.

Astfel, apărut dintr-o pasiune, pentru că în 2014 atât George, cât și Constantin tranzactionau Bitcoin, Bitcoin România este una dintre cele mai de succes companii din țară. Pentru că nu poți face o afacere de o asemenea anvergură, aceștia au dezvoltat câțiva ani mai târziu un program de parteneriat prin care oamenii pot franciză rețeaua de ATM-uri. Sunt multe orașe din țară în care ATM-urile sunt amplasate acolo de parteneri, acestea fiind marcate că atare și pe platforma online. Un astfel de exemplu este un ATM Bitcoin în Brăila. Un om de afaceri a decis că vrea să amplaseze în acest oraș un ATM care să se bucure de fonduri non stop, iar brăilenii să aibă cea mai sigură și rapidă modalitate de a cumpără de la un bancomat cryptomonede cu RON cash.

Bitcoin România va pune la dispoziția partenerilor crypto ATM-uri care vor fi instalate în locațiile dorite de aceștia, unde o marjă din rulajul vânzărilor și cumpărărilor de cryptomonede vor fi ale partenerilor și unde Bitcoin România va fi furnizorul și cumpărătorul de cryptomonede din acel ATM. Soluțiile de ieri nu pot rezolva probleme de mâine, crypromonedele și tehnologiile lor de tip blockchain reprezintă viitorul și printr-un astfel de parteneriat deveniți parte din viitor.

În acest tip de parteneriat, cu o investiție minimă de bani și de timp alocată gestionării ATM-ului, puteți obține un profit bun pe termen lung. În plus, dacă deja aveți o afacere și instalați ATM-ul în respectivă locație, cu siguranță că o să vă crească numărul de clienți și o să aveți câștiguri încrucișate din cele 2 afaceri.

Cum obțineți franciză? Sunați la numerele disponibile pe site, vizualizați oferta de parteneriat de pe pagină de blog și ulterior discuțiile curg lin și nu sunteți obligat de nimic să investiți în ATM-urile acestea, dacă nu simțiți că balanță se înclină în direcția dorită.

Avantajele cumpărării printr-un ATM sunt multe și în principiu țin de confidențialitate. Dacă prin platformele online, orice tip de tranzacție are că rezultat același KYC, la ATM lucrurile sunt puțin diferite. În general doar pentru tranzacțiile de peste 10.000 de RON trebuie să prezentați documentul de identitate cu caracter personal.

Pe lângă toate beneficiile, mai putem adăuga și programul. Accesul la majoritatea ATM-urilor este generat de locația în care se află. Majoritatea au un program de luni până duminică, între 07:00 și 22:00, după programul mall-ului sau complexului comercial în care se află. Neavând restricții care depind de încasarea banilor în platformă, care funcționează după programul băncilor, de luni până vineri, între 09:00-18:00, prin ATM nu aveți limite. Desigur, nu există nicio limita de orar când poziționarea ATM-ului se află în incinta unei locații cu program NON STOP. Asta va ajută pe dumneavoastră să va bucurați de cursurile monedelor oricând doriți.

Procesul este unul mai simplu și mai rapid, în comparație cu o platforma online, asta dacă discutăm de sume mici. Și în principiu, acesta este și scopul lor, să permită posibilitatea de a cumpără Bitcoin și celor care nu își permit să cumpere mult. Bitcoin este pentru toată lumea! Și acesta este mesajul pe care încearcă ATM-urile crypto să le transmită!