AVERTISMENT de la DNA in legatura cu propunerea de MODIFICARE a CODULUI DE PROCEDURA PENALA

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) atrage atentia, printr-un comunicat remis marti presei, ca principalele modificari avute in vedere in proiectul de lege aflat in dezbatere la Senat pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala contin aspecte ce ar putea sa afecteze eficienta investigatiilor in dosarele de coruptie.

In ceea ce priveste introducerea arestului sever, DNA considera ca nu se justifica introducerea unei masuri preventive noi deoarece modificarea reprezinta doar un pretext pentru a restrange situatiile in care se poate dispune arestarea preventiva. “Prin modificarea preconizata, nu va mai fi posibila arestarea pe motiv de pericol pentru ordinea publica pentru infractiunile de coruptie si de evaziune fiscala. Avand in vedere ca acesta este temeiul retinut de judecatori in majoritatea dosarelor de mare coruptie in care s-a dispus arestarea preventiva, prin adoptarea acestei modificari s-ar ajunge practic la eliminarea acestei masuri din dosarele instrumentate de DNA. Astfel, indiferent de gravitatea faptei savarsite si de pericolul pe care il prezinta autorul acesteia, judecatorul nu este lasat sa aprecieze daca se impune sau nu arestarea inculpatului, modificarea reprezentand o ruptura esentiala fata de viziunea actuala a Codului de procedura penala. In conditiile in care realitatile sociale avute in vedere la momentul adoptarii Codului nu s-au modificat, nu se justifica adoptarea unei noi viziuni rupta de traditia juridica. Practica Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a aratat ca lipsirea de libertate a unei persoane pentru acest temei este in concordanta cu standardele conventiei in materia garantarii drepturilor omului, astfel incat nu exista argumente obiective pentru o asemenea modificare.

Citeste si: SERBAN NICOLAE, NEMULTUMIT de pozitia CSM: Am constatat ca exista o ATITUDINE DE TAFNA si de CARCOTASI fata de proiectul meu de lege

In plus, Legiuitorul nu se poate substitui judecatorilor si procurorilor si nu le poate dicta acestora argumentele pe care sa le foloseasca pentru a ajunge la o anumita concluzie. Pericolul pentru ordinea publica, la fel ca orice alta imprejurare care face obiectul cauzei, se stabileste exclusiv pe baza analizei efectuate de organele judiciare si a probelor a probelor administrate”, se spune in comunicat.

In legatura cu faptul ca pentru infractiunile de coruptie si de evaziune fiscala nu mai poate fi emis mandat de aducere, inainte de citarea suspectului, DNA considera ca, in acest mod, s-ar aduce o “atingere semnificativa” capacitatii investigative a institutiei. “Exista situatii in care, pentru aflarea adevarului, este esential ca audierea suspectilor sa se realizeze in anumite momente operative, astfel incat acestia sa nu poata lua legatura cu alte persoane sau sa nu afle despre desfasurarea unor perchezitii ori a altor activitati procesuale. Imposibilitatea procurorilor DNA de a folosi aceasta masura, lasata doar la dispozitia altor parchete, i-ar lipsi de un instrument important pentru solutionarea cauzelor si le-ar diminua eficienta”, se arata in text.

Citeste si: Mai multi senatori PSD vor ca POLITICIENII CORUPTI sa nu mai fie INCATUSATI, ARESTATI sau ADUSI CU MANDAT

Referitor la reducerea duratei controlului judiciar de la doi ani, cat este in prezent pentru infractiunile grave, la 180 de zile, DNA considera ca aceasta masura nu se justifica. “Controlul judiciar este o masura care presupune o restrangere limitata a drepturilor persoanei (cum ar fi obligarea de a nu parasi tara sau localitatea), situatie in care nu pot fi aplicate corespunzator limitarile prevazute pentru arestarea preventiva. Apar situatii cand cauzele complexe nu pot fi finalizate in 180 de zile, iar adoptarea acestei prevederi ar permite persoanelor cercetate sa paraseasca tara dupa expirarea termenului de 180 de zile si sa se sustraga de la executarea pedepsei. Nu a existat niciodata o prevedere atat de restrictiva. Initial, noul Cod de procedura penala nu prevedea nicio limita a duratei controlului judiciar, iar in 2014 limita a fost stabilita la doi ani. Acum se incearca reducerea la 180 de zile fara o justificarea obiectiva a acestor modificari de viziune a legiuitorului”, se spune in comunicat.

In privinta dispozitiilor cu privire la incatusarea inculpatilor arestati, DNA arata ca acestea sunt reglementate de legea executarii pedepselor si de regulamentele interne ale locurilor de detinere si nu au legatura cu prevederile unui cod de procedura penala, motiv pentru care nu ar trebui sa se regaseasca in acest act normativ. “Codul de procedura penala reglementeaza exclusiv desfasurarea procesului penal, nu conditiile din locurile de detinere, modul de executare a pedepselor si alte asemenea aspect”, afirma DNA.