AVION DOBORAT UCRAINA: Anchetatorii rusi sustin ca au PROBE despre implicarea unui AVION MILITAR UCRAINEAN

Anchetatorii rusi au afirmat miercuri ca au obtinut PROBE despre implicarea unui AVION DE VANATOARE UCRAINEAN in prabusirea zborului MH17, al companiei Malaysia Airlines, DOBORAT in estul UCRAINEI, in luna iulie, relateaza Agerpres, care citeaza France Presse.

“Anchetatorii au reusit sa intre in contact ieri seara cu un militar ucrainean care confirma ca si-a parasit de buna voie unitatea si a venit pe teritoriul rusesc”, scrie miercuri, intr-un comunicat, Comitetul de ancheta, structura insarcinata cu principalele investigatii in Rusia.

“Potrivit acestui martor, avionul de linie Boeing-777 al zborului MH17 ar putea sa fi fost doborat in 17 iulie de un avion militar Su-25 al fortelor armate ucrainene, pilotat de capitanul Volosin”, adauga comunicatul.

Citeste si: DEZVALUIRE DE ULTIMA ORA! AVIONUL DISPARUT MALAYSIA AIRLINES, DOBORAT DE AMERICANI

Conform anchetatorilor, acest martor, care a fost supus examinarii cu un detector de minciuni si care ar putea sa fi fost plasat intr-un program de protectie, a vazut avionul decoland de la o baza aeriana, unde stationa el insusi, in apropiere de Dnepropetrovsk, in estul Ucrainei.

El afirma ca a vazut aparatul dotat cu rachete aer-aer de tip R-60, in timp ce rebelii nu poseda aviatie.

“Martorul a remarcat imediat ca la intoarcerea avionului pe aerodrom, rachetele nu mai erau la locul lor si a auzit distinct cuvintele pilotului Volosin catre un alt militar: ‘El (avionul) s-a aflat in locul nepotrivit intr-un moment nepotrivit'”, continua Comitetul de ancheta, care se declara dispus sa-si prezinte probele anchetatorilor internationali.

Zborul MH17 al companiei Malaysia Airlines, care asigura legatura Amsterdam-Kuala Lumpur, s-a prabusit la 17 iulie in estul Ucrainei. Cei 298 de ocupanti ai sai, dintre care doua treimi olandezi, si-au pierdut viata.

Citeste si: ZBORUL MH-17: Ancheta internationala va prelungita pana in august 2015

Ucraina si SUA afirma ca aparatul a fost doborat de o racheta sol-aer, furnizata separatistilor prorusi de Moscova, ceea ce Rusia dezminte si atribuie fortelor ucrainene responsabilitatea atacului.

Intr-un prim raport de ancheta, publicat in septembrie, anchetatorii internationali au estimat ca Boeing-ul 777 a fost perforat in zbor de “proiectile de inalta energie”, fara sa confirme pana in prezent ipoteza unei rachete. Un raport final este asteptat in vara anului 2015.

Sursa foto: economica.net