AVIONUL a devenit MAI IEFTIN CA TRENUL pe ruta BUCURESTI – IASI

Oficialii BLUE AIR au anuntat recent ca vor opera zboruri intre IASI – BUCURESTI si retur din aceasta toamna, pe o ruta pe care TAROM detine monopolul in acest moment. Anuntul a reusit sa genereze un adevarat „razboi“ al ofertelor, relateaza Adevarul.

La inceputul lunii iulie, oficialii companiei Blue Air au facut public faptul ca vor opera cate doua zboruri zilnic pe ruta Iasi – Bucuresti, incepand din data de 25 octombrie. In plus, au anuntat ca pretul unui bilet dus-intors va porni de la pretul de 82 DE EURO, pentru cursele inaugurale, mult SUB OFERTA TAROM de la acea data, cifrata in jurul valorii de minim 153 de euro.

La scurt timp dupa anuntul Blue Air, cei de la Tarom au venit cu o CONTRA-OFERTA, facand public faptul ca pun la dispozitie bilete dus-intors la pretul de 79 de euro.

CITESTE SI: TURKISH AIRLINES ar putea prelua o parte din actiunile TAROM 

“Pentru calatoriile incepand cu 25 octombrie 2015, TAROM ofera dupa data de 1 august 2015, tarife de la 79 euro* dus-intors, in clasa economica. Tarifele includ bagajul de cabina in limita a 10 kg, bagajul de cala care consta intr-o piesa de 23 kg si o gustare ce contine un sandwich si o prajitura. La bordul avioanelor TAROM care opereaza pe aceasta ruta se ofera bauturi racoritoare, ceai, cafea. Utilizand serviciul Check-in Online, Check-in pe mobil, pasagerii nostri au posibilitatea de a-si rezerva gratuit locul in avion si de a beneficia de 2 kg in plus la bagajul de cala (25 kg in loc de 23 kg)”, au anuntat cei de la Tarom in urma cu cateva zile.

Replica celor de la Blue Air a venit imediat, pe site-ul companiei putandu-se rezerva zboruri dus-intors pe ruta Iasi – Bucuresti la PRETURI SI MAI MICI. Un bilet cu plecarea din Iasi pe 26 octombrie si intoarcerea pe 2 noiembrie costa in acest moment 61,8 euro. Echivalentul in moneda autohtona ar fi de 273 de lei, in conditiile in care un drum dus-intors intre Iasi si Bucuresti, la clasa I, este taxat de CFR cu 292 de lei, iar la clasa II ajunge la 192 de lei.

Sursa foto: airlinestravel