AVIZ POZITIV pentru PENSIILE DE LUX ale PARLAMENTARILOR

COMISIA de STATUT a avizat, marti, favorabil cresterea PENSIILOR SPECIALE ale parlamentarilor cu 6 voturi ”pentru” si 1 vot ”impotriva”.

In continuare, proiectul va ajunge in plenul reunit al Camerei si Senatului, iar daca va primi votul parlamentarilor, atunci acestia vor avea parte de pensii speciale.

“Comisia pentru Statut a votat cu majoritate de voturi raport de adoptare, cu modificari”, a declarat Marton Arpad, deputat UDMR. 

El a adaugat ca nu a fost modificat cuantumul, acesta ramanand conform proiectului de lege.

Potrivit unor surse parlamentare, in proiect, comisia a introdus un amendament care prevede ca, in cazul in care sunt condamnati penal, parlamentarii isi vor pierde pensia speciala.

CITESTE SI: PROIECTUL PENSIILOR SPECIALE pentru parlamentari a fost depus la Camera Deputatilor

Proiectul de lege va fi trimis spre dezbatere plenului celor doua Camere.

Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost depus la Parlament dupa ce initiatorii au strans 256 de semnaturi pentru sustinerea lui atat din arcul majoritatii guvernamentale, cat si de la Opozitie.

Potrivit initiativei, care modifica Statutul parlamentarului, deputatii si senatorii au dreptul, dupa exercitarea mandatului, la cerere, la implinirea varstei standard, la o indemnizatie lunara pentru activitatea de parlamentar. De aceasta indemnizatie beneficiaza cei care nu mai au calitatea de parlamentar.

“Cuantumul indemnizatiei se acorda in limita a 3 mandate si reprezinta produsul obtinut prin inmultirea numarului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizatia bruta lunara aflata in plata. Cuantumul indemnizatiei il reprezinta produsul obtinut prin inmultirea numarului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizatia bruta lunara realizata in luna anterioara solicitarii de pensionare. Pentru mandate incomplete, indemnizatia se calculeaza proportional cu perioada de mandat efectiv exercitata, dar nu mai putin de 6 luni de activitate parlamentara”, se arata in proiectul de lege.

CITESTE SI: PARLAMENTARII isi PREGATESC PENSII SPECIALE: Venituri intre 1400 si 4000 lei in functie de numarul de MANDATE 

Indemnizatia de parlamentar ar urma sa se actualizeze ori de cate ori se majoreaza sau se indexeaza indemnizatia bruta lunara a unui deputat sau senator aflat in exercitarea mandatului, cu aceeasi data.

Indemnizatia de parlamentar se cumuleaza cu orice tip de pensie stabilita in sistemul public de pensii sau in alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum si cu orice alte venituri realizate. Indemnizatia este supusa impozitului pe venit si contributiei de asigurari sociale de sanatate si se suporta din bugetul de stat, mai prevede textul proiectului de lege.

Potrivit calculelor initiatorilor, un fost deputat sau senator care a avut trei mandate va primi o indemnizatie speciala de 4.000 de lei iar unul care a avut un singur mandat va primi 1.500 de lei.

 Sursa foto www.dcnews.ro