Avocatii lui Dan Voiculescu vor ataca la CEDO decizia Curtii Supreme in dosarul Telepatia

Avocatii lui Dan Voiculescu vor ataca la CEDO decizia Curtii Supreme in dosarul Telepatia

Avocatii lui Dan Voiculescu vor ataca la CEDO decizia Curtii Supreme, care a respins marti recursul in casatie depus de Dan Voiculescu in dosarul Telepatia. Avocatul Gheorghita Mateut a declarat, dupa decizia Curtii, ca va cere revizuirea, masura care da posibilitatea indreptarii unor erori judiciare, transmit televiziunile de stiri.

De altfel, aparatorul lui Dan Voiculescu a afirmat ca a depus deja o plangere si la CEDO, care priveste urmatoarele aspecte: incalcarea dreptului la un proces echitabil, a independentei si impartialitatii instantei de judecata, a prezumtiei de nevinovatie – prin afirmatiile publice facute de Traian Basescu – si a dreptului de informare si aparare.

Aparatorii au mai aratat ca judecatorii Camelia Bogdan si Alexandru Mihalcea de la Curtea de Apel au ignorat voit probele obtinute chiar de catre DNA care ar fi demonstrat nevinovatia inculpatilor din dosarul Telepatia.

Amintim ca omul de afaceri Dan Voiculescu va ramane definitiv in spatele gratiilor, conform deciziei date, marti, de magistratii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ). Judecatorii instantei supreme au respins recursul in casatie depus de Dan Voiculescu in dosarul privatizarii ICA. Recursul in casatie a fost ultima cale de atac pe careomul de afaceri o avea la dispozitie pentru a anula condamnarea de 10 ani inchisoare primita anul trecut in acest dosar.

Dan Voiculescu a fost condamnat, in luna august a anului 2014, in dosarul privatizarii Institutului de Cercetari Alimentare (ICA) la o pedeapsa de zece ani cu executare. Mogulul poate solicita eliberarea conditionata dupa ce va executa cel putin o jumatate din pedeapsa, adica aproximativ 5 ani.