BAC 2013: Elevele audiate de la Liceul din Gataia au refuzat testul poligraf

bacalaureat-2013-timis-gataia

Cele cinci eleve de la Liceul din Gataia, judetul Timis, audiate in ancheta privind o posibila frauda la examenul de Bacalaureat, au refuzat testul poligraf.

Absolventele audiate de procurori nu au acceptat sa fie testate cu aparatul poligraf, insa ancheta a continuat joi, cu audierea directorului Liceului din Deta, Ion Jinaru.

Directorul Ion Jinaru a fost audiat cu privire la organizarea si predarea centrului de examen din Deta, insa acesta a spus ca nu stie ca elevii sa fi strans bani pentru profesori.

“A fost audiat directorul liceului din Deta cu privire la savarsirea infractiunii de dare si luare de mita. In acest caz se fac cercetari cu privire la savarsirea acestor infractiuni de catre profesori din cadrul liceului si elevi. Elevelor audiate miercuri la Gataia li s-a propus testarea cu detectorul de minciuni, insa au refuzat”, a precizat procurorul Mihaela Pop de la Parchetul Tribunalului Timis.

Potrivit surselor judiciare, aproape 50 de elevi ai Liceului din Gataia ar fi dat cate 200 de lei profesorilor din comisia de bacalaureat de la centrul de examinare din Deta, pentru a promova examenul de bacalaureat. Banii ar fi fost stransi sub pretextul unor activitati festive prilejuite de sfarsitul liceului.

Foto: Opinia Timisoarei