Bacău. Șeful poliției locale a fost prins băut la volan, după ce a provocat un accident

Șeful Poliției Locale Bacău, Constantin Florin Ene, a fost depistat băut la volan, după ce ar fi provocat un accident rutier cu mașina de serviciu. Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz, transmite Mediafax. Purtătorul de cuvânt al Poliției Bacău, Cătălina Crețu, a declarat accidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, pe Calea Moinești din Bacău. 

“Un șofer de 50 de ani din Bacău a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a părăsit partea carosabilă, ajungând într-un șanț”, a declarat Crețu. Potrivit acesteia, șoferul avea o alcoolemie de 1,04 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiind recoltate două mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. 

 Surse judiciare au declarat că șoferul care a provocat accidentul este șeful Poliției Locale Bacău, Constantin Florin Ene, care conducea mașina de serviciu. Polițiștii din Bacău au deschis un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
 
Sursa foto: realitatea