Bâlea Lac. A căzut prima ninsoare din această toamnă

Serviciul Salvamont Sibiu a anunţat că în Munţii Făgăraş a nins în cursul după-amiezii, la Bâlea Lac, în două ore depunându-se un strat de zăpadă de aproape doi centimetri. Potrivit sursei citate, prima ninsoare căzută anul trecut înaintea intrării în sezonul hibernal a fost înregistrată pe 23 septembrie, iar anul acesta cu doar o zi mai târziu.

Salvamontiştii din Sibiu se aşteaptă ca în cursul nopţii să mai ningă la peste 2.000 de metri altitudine, iar temperaturile să se menţină sub 0 grade Celsius.

Reprezentanţii Societăţii Regionale de Drumuri Braşov au menţionat că au utilaje şi stocuri de materiale antiderapante în zonă, dar vor interveni, dacă va fi cazul, doar în cursul dimineţii de marţi. “Pe Transfăgărăşan nu se acţionează noaptea pentru că este prea periculos. (…) Deocamdată avem un utilaj cu lamă, un răspânditor de sare şi o freză (…), dar putem suplimenta dacă este nevoie”, au precizat reprezentanţii regionalei de drumuri.

Sursa foto: sibiu100.ro