BANEL NICOLITA, tinta remarcilor RASISTE a unui fost colaborator din Franta

Banel Nicolita este victima rasismului in Franta. Willy Ragodin, antrenorul cu portarii de la fosta sa echipa, FC Nantes, a avut un comentariu incredibil la adresa mijlocasului roman.

Banel Nicolita a jucat la Nantes in sezonul 2013/2014 si a bifat 17 aparitii pentru formatia “canarilor”, marcand si un gol. Conducerea clubului i-a oferit, in vara acestui an, un nou contract fotbalistului nascut la Faurei, insa acesta a refuzat, motivand ca nu va semna pe un contract mai mic de 500 de mii de euro, despartindu-se astfel de formatia la care activeaza si Willy Ragondin.

Jucator cu evolutii apreciate in prima parte a perioadei petrecute la Saint Etienne, dar si la Nantes, Banel Nicolita a locuit in ultimii 3 ani in Hexagon, platind sume importante catre statul francez, din salariul de peste jumatate de milion de euro avut la cele doua echipe la care a activat. Acum, insa, mijlocasul este batjocorit de fostul sau colaborator intr-un mod revoltator.

CITESTE SI: Banel Nicolita s-a saturat de campionatul francez: Gata! Plec in vara! Sunt liber de contract 

Banel Nicolita s-a despartit in aceasta vara de Nantes si nu a reusit sa-si gaseasca o echipa. Willy Ragondin, antrenorul cu portarii de la Nantes, a tinut astfel sa ironizeze situatia in care se afla mijlocasul roman.

El a publicat pe o retea de socializare un mesaj cu textul “Noutati despre Banel Nicolita” si un link catre un videoclip cu o persoana de etnie rroma care era agresata deoarece canta la acordeon. Nu este pentru prima data cand Banel Nicolita trece printr-o astfel de situatie in Franta. In momentul in care a ajuns la Saint-Etienne, presa franceza l-a descris ca fiind “primul rrom din istoria Frantei”.

CITESTE SI: Banel Nicolita face declaratii dupa ce a fost exclus din lot la Nantes 

Banel Nicolita a fost nevoit sa vorbeasca adesea despre originile sale in Franta, dar de fiecare data a facut-o pe un ton politicos, spunand ca este mandru ca reprezinta comunitatea rroma.

Sursa foto: lequipe.fr