Baraj pentru ramanerea in Liga I: Rapid a primit 10 mii de bilete de la FRF! Preturile le gasesti aici

Meciul de baraj pentru ramanerea in Liga I va avea loc sambata, 13 iulie pe arena Dinamo din Capitala intre Rapid Bucuresti si Concordia Chiajna. Federatia Romana de Fotbal (FRF) a pus la dispozitia suporterilor giulesteni un numar de 10 mii de bilete.

Barajul dintre Rapid Bucuresti si Concordia Chiajna va avea loc, peste doua zile, si desi sunt foarte multe necunoscute cand vine vorba de pregatirea acestui meci capital, echipa feroviara poate fi sigura de cel putin un lucru: va fi sustinuta de 10 mii de suporteri!

FRF a trimis clubului Rapid 10 mii de bilete pentru meciul de baraj, acestea urmand sa fie puse in vanzare la casele de bilete ale arenei Valentin Stanescu, astazi, de la ora 14.00. Iata si preturile: Peluze: 15 lei, Tribuna a II-a: 20 de lei, Tribuna I: 25 de lei si VIP: 30 de lei.

Doritorii de bilete giulesteni trebuie sa stie si faptul ca nu vor avea acces in peluza Catalin Haldan, la cererea liderilor de galerie ai echipei Dinamo aceasta urmand a fi inchisa la meciul dintre Rapid si Concordia.

In alta ordine de idei, principalul favorit al CCA pentru conducerea acestei partide este arbitrul bucurestean Alexandru Tudor. Meciul de baraj pentru ramanerea in Liga I va avea loc sambata, de la ora 21.00, pe stadionul Dinamo din Capitala.

Sursa foto: sport365.ro