Basescu, felicitat de Peres pentru imbunatatirea situatiei economice din Romania

Presedintele Israelului, Shimon Peres, l-a felicitat pe presedintele Traian Basescu, in cadrul intrevederii de luni dimineata, pentru imbunatatirea cresterii economice a Romaniei, transmite corespondentul Agerpres trimis in Israel.

“Europa trece printr-o tranzitie. Romania noua este o Romanie unita, nu numai intr-o situatie mai buna, ci si cu un viitor mai bun. Va felicit pentru imbunatatirea situatiei economice, pentru locul important pe care Romania il ocupa in UE si in NATO si pentru bunele spirite”, a spus Shimon Peres.

Oficialul israelian a mai aratat ca tara sa se afla in mijlocul unor negocieri de pace greu de finalizat, subliniind totodata ca lumea araba trece prin transformari.

“Este o pace care nu este usor de obtinut. Sunt aici interese deosebite si oarecum acest pamant este sfant pentru cateva popoare, dar este si partea cealalta. Toate razboaiele care au fost au lasat victime, au rezolvat problemele. In locul razboaielor a aparut terorismul. Cine crede ca prin terorism se poate obtine ceva greseste. Terorismul nu are nicio viziune, nicio aspiratie si majoritatea tarilor din Orientul Mijlociu sunt in plin razboi civil in loc sa rezolve probleme. Cred ca pe fiecare il doare inima sa vada varsare de sange in Siria, dar, ca sa fim sinceri, este in mainile lor. (…) Noi avem interesul sa fim un Orient Mijlociu linistit, prosper. Vom depune toate eforturile pentru a ajuta regiunea sa iasa din saracie, sa ajunga la modernizare. Cred ca si in acest subiect avem vederi comune”, a declarat Shimon Peres.

Shimon Peres a mai spus ca vizita presedintelui Basescu este o ocazie de a intari legaturile dintre Romania si Israel. “Vizita dvs. este la timp, este folositoare pentru a face un bilant si a vedea ce se poate face pentru viitor “, a adaugat Peres.

In discursul sau, Peres a mai spus ca il primeste pe seful statului roman cu inima deschisa si l-a numit “capitan de nava”.

“Va primesc aici cu toata inima, domnule presedinte si un prieten. Pentru mine este si mai important ca sunteti capitan de nava si de aceea antrenamentul de capitan, pentru presedinte, este foarte bun”, a declarat Shimon Peres.

Vezi aici agenda vizitei de stat a presedintelui Traian Basescu

Presedintele Traian Basescu a declarat, in discursul din cadrul primirii oficiale, ca este pentru el nu numai o onoare sa fie invitatul presedintelui Peres, dar si o bucurie sa viziteze tara Sfanta.

“O tara de care suntem legati in primul rand prin numarul mare de evrei romani care au plecat din tara de origine pentru a contribui la constuctia si dezvoltarea Israelului”, a spus Traian Basescu.

Pe agenda intalnirii de la Resedinta Prezidentiala “Beit Hanasi” s-au aflat de asemenea un cuvant de multumire adresat de presedintele Romaniei, semnarea in Cartea de Onoare si convorbiri oficiale cu participarea membrilor celor doua delegatii oficiale.

Presedintele Israelului, Shimon Peres, l-a primit luni la resedinta prezidentiala “Beit Hanasi” pe presedintele Traian Basescu, care a inceput duminica o vizita de stat in Israel si Teritoriile Palestiniene, care se incheie marti.

Seful statului se va mai intalni cu premierul Benjamin Netanyahu, dar si cu ministrul Afacerilor Externe al Statului Israel, Avigdor Lieberman, care va oferi un dejun in onoarea sa.